rânduri de gânduri

azi mă doare…

Azi mă doare. Și ieri m-a durut, dar azi parcă mai mult decât ieri.

Mă doare pentru că nu înțeleg încotro ne îndreptăm. Sau tocmai pentru că, atât cât înțeleg, nu-mi place.

Mă doare pentru că nu prea ne iubim bătrânii, nici bolnavii și nici copiii. Și da, azi generalizez. Generalizez din plin! Noi ca neam nu ne iubim aproapele, îi vorbim urât și, dacă am avea bani de-o sapă, i-am face groapa să cadă în ea. L-am împinge pe nenorocitul ăla care a avut tupeu să gândească mai mult, să muncească și să aibă trei lei în plus.

Mă doare că ne iubim nulitățile. Dar nimic rău de până acum nu ni s-a tras din propriul comportament, ci am fost noi oropsiții sorții, altfel noi eram cei mai buni, mai capabili și mai cu inimă largă. Dar ne-am vrut unii răul și de-aia ne merge cum ne merge acum. Acum nșpe mii de ani eram cei mai cei, între timp nu mai suntem, dar asta doar din vina altora.

Nu ne trebuie educație, că avem deja multă. Nu ne trebuie spitale, că plesnim deja de obrăjori îmbujorați. Nu ne trebuie fabrici sau turism, că știm noi să ne întreținem din comerț din import. Nu ne trebuie drumuri bune, ca să putem aprecia mai cu foc trei kilometri cursivi de autostradă. Nu ne trebuie oameni responsabili, că merge ș-așa. Nu ne interesează dincolo de cinci beri calde.

La modul general, da! Azi la modul general. Pentru că majoritatea contează, chiar contează. Pentru că este necesar să înțelegem acest aspect.

Pe de altă parte, sunt și cei care fac tot ce pot pentru ca lucrurile să se schimbe. Unii puțin câte puțin, alții mult cu mult, fiecare după cum poate, după cum știe, urmărind să aducă un plus de bine în lumea noastră. Ei sunt cei care mă fac să cred că mai pot trăi (încă) în bula mea de cristal, visând la o lume mai bună, visând că lucrurile se pot schimba, visând că fiecare demers contează, că orice pas mic este de fapt un pas mare și sigur.

Dar azi, azi mă doare. Mă doare prostia. Mă doare indolența. Mă doare răutatea. Mă doare îngâmfarea. Mă doare minciuna. Mă doare furtul. Mă doare neobrăzarea. Mă doare inconștiența. Mă doare nepăsarea. Mă doare neștiința. Ma doare încă un an și încă unul.

Pe tine ce te doare cel mai tare?

 

9 thoughts on “azi mă doare…

  1. Pe mine nu mă mai doare. Doar că am început să nu mai suport. Nu mă mai doare, doar încerc să caut scăpare. Mă uit în jur și aici nu mai văd nimic. Doar generații întregi debusolate sau, și mai rău, pervertite. Nu mai este nimic de făcut aici!

    1. Și dacă ne îndreptăm cu toții spre afară, ce se va alege de țara asta? E trist să văd atâția care nu înțeleg, atâția care aleg să trăiască în minciună, într-un sistem care nu funcționează bazat pe profesionalism, ci pe șpagă și nepotisme…
      Știu, însă, că dragostea de neam nu trebuie să ducă la sacrificiul individual…

      1. Norman Manea spunea „dar dacă nu locuiesc într-o țară, ci într-o limbă?”… „nu-mi rămâne decât să-mi iau limba, casa, cu mine…”. Dacă țara și oamenii nu mai merită acest sacrificiu, de ce nu pot sa îmi iau limba și amintirile și să plec în altă parte?

        1. Așa e… mulțumesc pentru răspuns. Preluând ideea și gândindu-mă mai departe… chiar îmi trece prin cap altceva.
          Mi se conturează imaginea următoare: a unei lumi care a rămas blocată pentru că a crezut că acolo unde sunt rădăcinile, acolo trebuie să fie și coroana copacului. În schimb, poate că mai bine ar fie prin găsirea locului potrivit în momentul potrivit, aducând o viață mai bună fiecăruia și o dezvoltare mai accelerată a societății, o ridicare a nivelului de trai general.

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!