Comments

  1. Acest „joc” propus de tine este unul interesant, căci ne poartă pașii pe treptele unei posibile manipulări prin vorbire directă sau, eventual, prin textele pe care le citim. Jocul tău ne poate arăta dacă există intenția de manipulare prin afirmații „inversate ca sens”, procedeu destul de utilizat de altfel.

    Dar, la fel de adevărat este că ne poate arăta si o altă față, un alt unghi de vedere cu privire la tema/ideea expusă de vorbitor, ceea ce ne poate aduce o mai bună înțelegere a gândirii acestuia. Totul este să putem diferenția sensul aparent de sensul voit de vorbitor, lucru nu totdeauna ușor de făcut.

    1. Foarte interesant!
      Și exact asta câștigăm învățând unii de alții și spunându-ne părerea.
      Eu nu mă gândisem nicidecum la manipulare. Ci mai degrabă la a doua variantă, la o altă față. Nu mi-a fost ușor, chiar dificil aș putea spune, dar eu am învățat cum să schimb în bine ceea ce îmi era transmis. De era ceva ce îmi convenea, privind contrariul, apreciam și mai mult. De nu era ceea ce îmi convenea, privind și cealaltă opțiune, am putut răspunde mai bine – după ce am înțeles de ce ne poziționăm diferit. Eu am ajuns la concluzia că este un exercițiu care „pozitivizează” ceva – dacă din punct de vedere lingvistic pot spune asta :).

      1. Bănuiam că nu te-ai gândit la manipulare, aceasta este poate doar marota mea, dar cred că multe texte sau vorbiri au acest rost în ziua de azi.
        Cred că cel mai dificil este să diferențiem sensul aparent de cel voit, dacă există o diferență între cele două. Abia atunci „negativizarea” (asta ca să folosesc același procedeu lingvistic) și-ar găsi locul și utilitatea.

        Dacă am respecta totdeauna cu strictețe toate regulile lingvistice, limba noastră nu ar mai evolua, nu ar mai fi o limbă vie, zic eu. Este o modalitate de îmbogățire a dicționarului, cu cuvinte ce își caută rostul în vorbirea noastră, din necesitatea de a exprima un anumit fenomen, să zicem, așa cum ar fi cazul pentru „pozitivare” și negativare” din conversația noastră.

        1. Nu am vrut să folosesc termenul care cred că este corect… anume „recadrare”. Despre asta ar fi vorba. Doi pași înapoi față de situație, apoi vezi altfel lucrurile. În fine, eu am mai adăugat și un dat peste cap, ca să îngreunez situația.
          Nu interlocutorul e cel cu care lucrez, chiar dacă aparent îi schimb sensul vorbei sale, eu cu monștri proprii propun o luptă. Nu ce sens ar fi intenționat X să îmi comunice, ci maximul pe care îl extrag eu din asta.
          Nu iese ușor. Poate o zi e prea puțin, poate ar trebui vreo 2-3 pentru a putea face măcar primii pași…

          1. Doi pași înapoi și dat de trei ori peste cap, precum în basmele cu zmei. 😀 😀 😀

            În ziua de azi se încearcă ruperea din context a informației, iar tu vrei recadrarea, introducerea în contextul lărgit posibil, pentru a extrage mai multă informație și eventual de mai bună calitate și utilitate. În cazul acesta nu ai monștri proprii, ci doar un pitic, acela care dorește schimbarea în bine a lumii. Și-mi place asta!
            Ai dreptate, exercițiul este complex și cere timp.

Lasă un răspuns la Iustina Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.