alegeri, jurnal, rânduri de gânduri

începutul unei zile extraordinar de bune

Știam că risc să ajung cu întârziere la muncă. Mai îmi era și somn, aș fi vrut să profit de zece minute în plus ca să mai ațipesc puțin. Așa, un somn pe fugă. Apoi, poate că aș fi băut și o cafea privind răsăritul.

Știam că risc să ajung cu întârziere la muncă, dacă voi ieși din casă abia după ce îmi încep ziua așa cum îmi doresc, adică împăcată pe deplin și cu ce a fost, și cu ce va fi.

Și totuși… exact asta am făcut. Am ales să nu plec din casă neîmpăcată. N-am tras puiul de somn și nici nu am pus de-o cafea. În schimb, am ales să nu încep un nou drum fără să ma asigur că îl încep așa cum vreau. Nu știam dacă va dura cinci sau douăzeci și cinci de minute. Nu știam decât că vreau să mulțumesc în liniște pentru ziua de ieri și pentru săptămâna ce a trecut și că vreau să îi cer Celui de Sus să îmi trimită astăzi cele mai bune gânduri pentru ca eu să pot să rezolv tot ceea ce am de făcut, și asta în cea mai bună variantă posibilă.

Unii fac asta de când se știu. Unii o prind în rugăciune. Unii seara, alții dimineața. Eu am înțeles că acest lucru este de folos pentru a pune lucrurile în ordine și mi-am creionat propria variantă. Uneori e ușor, alteori e ceva mai greu. Și de când am început să fac acest lucru, mereu plec la drum cu o incredibilă putere și convingere că totul va fi bine, că voi ști să găsesc soluții, că sorții vor fi de partea mea. Iar încrederea aceasta este de neprețuit. Este un sentiment pe care, iată, atunci când nu l-am avut, l-am căutat. Odată găsit, totul devine mai natural, mai cursiv, mai simplu de realizat. Totul pare să se întoarcă, de fapt, pe făgașul natural al evenimentelor.

Nu irosiți această minunată putere pe care o avem atât de la îndemână. Este parte din noi. Și este nevoie doar de un mulțumesc sincer și de un și mai sincer te rog.

 

 

Zilele minunate și pline de frumos, oameni dragi!

Ius

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.