jurnal

Cum am pus pe fugă norii

Nu mă vedeam notând ceva prea curând în categoria „Jurnal”. Dar… iată-mă aici. Fac o notă pentru mine… dar nu numai. Poate și ție, trecătorule, îți poate fi de folos.

Era dimineață, nu foarte devreme. Începusem lucrul de vreo oră. Nimic deosebit, în plus sau în minus față de ieri, probabil nici față de mâine. Când deodată m-a lovit o stare de nu am chef azi deloc și de nimic și parcă m-am trezit cu fața la cearceaf, de nu pot descrie. Și să tot am câteva luni de când nu m-am mai simțit așa fără de chef.

Motorașul intră în funcțiune, își în față schema logică și se aprind beculețele. Două opțiuni sesizate la orizont: să rămân așa și să fiu o bosumflată toată ziua sau, varianta doi, să ies cât mai repede din nesuferita stare. Evident, clar și fără semne de întrebare ce am ales. Ca să îmi păcălesc un pic impulsul dubios al încruntării, m-am ridicat, m-am deplasat vreo zece metri să-mi pun de-o cafea de la automat, ronțăind ușor câteva întrebări. De ce am starea, care e cauza? Ce pot să fac să-mi treacă? Cum să o fac? Cred că mi-au mai alergat câteva întrebări prin cap, că tare au speriat starea. Până am ajuns la cafea uitasem deja. Abia acum pe seară mi-am adus aminte cum am pus eu pe fugă norii grei. I-am luat la întrebări și au fugit imediat când s-au văzut interogați. De încercat și altă dată, poate chiar și cu alte ocazii și stări!

[sursa foto]

Toate cele bune,

Ius

2 thoughts on “Cum am pus pe fugă norii

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!