E mai ușor să copiezi o stare pe care o cunoști personal, decât una pe care ai văzut-o doar la alții.
Asigură-te că ziua de azi va deveni un ieri din care să te inspiri și să culegi bucurie, mulțumire și bine ori de câte ori ai nevoie.
E mai ușor să copiezi o stare pe care o cunoști personal, decât una pe care ai văzut-o doar la alții.
Asigură-te că ziua de azi va deveni un ieri din care să te inspiri și să culegi bucurie, mulțumire și bine ori de câte ori ai nevoie.
Nimic nu poate fi copiat…Totul este UNIC, este nou, este irepetabil.
De acord, fiecare clipă e unică.
Dar tocmai unicitatea ei îi dă o valoare aparte, iar o clipă, o amintire încărcată de frumosul vieții poate deveni amintirea care să fie replicată mai târziu. Și e mult mai ușor (simplu, stabil) să te întorci către propriile momente pentru a le replica în prezent, decât să preiei momentele altora, fie ei cunoștințe sau peesonaje.
Știi senzația aia pe care o poate aduce un simplu săpun, în contact cu pielea ta și cu apa? Are un miros care îți aduce aminte de ceva… ceva frumos… și mintea începe să sape printre amintiri, până găsește momentul zero. Momentul al cărei anintire e trezită de ceva anume. Știind asta, poți să lași totul la voia întâmplării, sau să cumperi din când în când săpunul cu amintiri.
Tot așa și zâmbetul pe care îl poți regăsi într-o amintire. Și ți-l așterni pe față încă o dată, într-o zi în care nu a venit de la sine. Copiezi, din propria arhivă.
Așa este, dar nostalgia trecutului, oricât de frumos ar fi fost acel trecut…tot trecut rămîne, adică MORT. Resuscitarea unui mort nu funcționează. Ce vreau să spun este că nu există decât PREZENT, un prezent care nu poate fi viețuit în paralel cu nimic. Trecutul se insinuează în prezent, când prezentul nu ne satisface pretențile. Dar prezentul ,am stabilit, este unic și irepetabil. A-l pierde, indiferent de motivație, este de fapt ratarea Existenței. Nimic nu poate fi replicat…TOTUL este nou, proaspăt, unic, autentic…VIU. Fiecare va atrage în prezentul său tot ceea ce îl reprezintă cu adevărat. Dorințele nu sunt suficiente, ele sunt circumstanțiale. CREZURILE inrădăcinate în subcomștient capătă realitate , iar de multe din acele crezuri habar nu avem, sunt bine băgate sub preș. Despre asta spun în ultimele articole, despre modul cum putem să ne reprogramăm corect subconștientul.
Înțeleg ce spui, dar exercițiul prezentului nu vine de la sine, odată ce am crescut. E nevoie să îți aducă aminte cineva (lucru pe care îl faci tu, de exemplu), e nevoie să îl redescoperi singur (dacă ai șansa asta), e nevoie să ai o doză de echilibru minimă. Pentru muritorii de rând, care mai au si zile proaste… nu e tocmai la îndemână. Și într-un moment prost/jos/gri, trebuie lăsat loc unor soluții alternative, chiar dacă poate nu sunt cele mai bune, dar au rezultate. Pentru că dacă omul rămâne căzut în tristețea sa, nu va merge mai departe, nu va găsi nimic bun în clipa prezentă, și cred că riscul e mai mare decât riscul nostalgiei.
Nu există decât… nemuritori…Este drept, ne moare tuturor trupul vremelnic, dar nu asta ne face cu adevărat să fim din acelaș aluat spiritual. Substanța noastră energetică, LUMINA , este aceiași. Că îi spunem Divină, sau nu…contează mai puțin. De fapt TOTUL este divin, perfect.
Soluțile alternative…nu sunt soluții. Sunt evadări dintr-o realitate pe care o mulțime de factori subiectivi ne împiedică s-o vedem AȘA cum ESTE. Factorii aceștia subiectivi trebuie conștientizați , nu momentele proaste/jos/gri…care ne-au infestat, care ne-au devenit o a doua natură…falsă. Aceasta falsitate trebuie s-o realizăm.Atunci rămîne REALITATEA, prezentul, la care TOTI nemuritorii/muritori avem DREPTUL s-o trăim.
Asta încerc să explic în articolele mele și cu orice prilej…