rânduri de gânduri

Norii de noiembrie

Sunt nori grei deasupra. Gri, înghesuiți, tăcuți. Dacă nu ar fi fost atâtea evenimente triste în ultimul timp, m-aș fi gândit că norii ăștia prevestesc ceva. Mi-ar fi umblat mintea aiurea, creând ipoteze sumbre. Mă uit acum la ei și îi văd doar singuratici pe cer. Nu au nicio treabă cu apăsarea noastră, cu grijile din lumea noastră. Nu sunt nori cititori în viitor. Doar sunt. Îi privesc și știu că dincolo de ei e un cer albastru; într-o parte e soarele, în alta luna, iar dincolo de tot, stelele. Infinitul.

Aici jos suntem noi cu ale noastre.

Fiecare strat de viață cu obligațiile sale. Fiecare lume cu rostul său.

image

11 thoughts on “Norii de noiembrie

    1. Foarte posibil.
      Aș vrea totuși să cred în șanse. Eu îl văd mai curând ca un purgatoriu. Vom vedea, cândva, ce a fost. Și o s-o luăm de la capăt, de câte ori va fi nevoie.

  1. Pur si simplu este vremea lor. Ba chiar ne-au iertat in ultima vreme! De fapt, anul trecut in vara au fost exagerat de multi nori pe cer! Si ne-au si plouat! Ne-au si inundat atunci! Poate ca exista un echilibru, poate ca nu… Noi doar observam. Cu timpul stabilim niste modele ale naturii imprevizibile si, cand tocmai credeam in predictibilitate, natura insasi ne da prognozele si modelele peste cap! Luna asta a fost cea mai calda din ultimii doua sute si ceva de ani! Deci e clar ca modelul nostru nu se potriveste. Cel putin in acest an.
    Interpretarea infatisarii si aspectului norilor se aseamana cu interpretarea viselor! 🙂

    1. Eu ma bucur de vremea de anul acesta. Că nu-i normal… că sunt copacii încă verzi… poate că nu e bine, dar poate așa e rostul noilor anotimpuri. Cât timp nu ne lasă fără case și fără recolte, e ok.
      Seară frumoasă!

      1. Sper că nu vorbele mele au durut, căci atunci ar fi trebuit să le tac.
        Mă bucur că pe acolo este senin, căci aici unde sunt eu acum încă mai străjuie norii și ceața. Dar sper să ne luminăm și noi.

        1. Nu, nu vorbele au durut :), ci sâmburele de adevăr din ele. Dar, până la urmă, contează să fim noi senini să le ducem pe toate.
          Seară frumoasă!

Dă-i un răspuns lui MugurAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.