rânduri de gânduri

introspecție

Te uiți confuz în jur. Încerci să pui cap la cap informațiile. Simți cum te afectează și te consumă tragedia altuia. Altora. Multora. Înțelegi, într-un ungher al minții, că te-ai fi pierdut cu totul dacă era tragedia ta. Ai fi pierdut rezonabilitatea, simțirea, mințile, voința de a fi, urletul, lacrimile. Te-ai fi rupt între două meleaguri. Între a fi aici și a fi acolo, dincolo, cu cei duși, cu cei pe drum. Dar știi că nu ai fi avut voie să faci asta. Te uiți la oamenii care duc pe picioare necazuri, care luptă, care nu cedează. Te gândești cu groază cât de grele le sunt inimile. Te identifici pe rând și cu unii și cu alții. Ai fi putut fi unul dintre ei. Ce-ai fi făcut, ce-ai face, încotro ai cere să te îndrepți, dacă ai putea rosti?

Viața continuă. E normal, e în natura timpului care se scurge la vale. Nu-i greșit, dar nici corect. Doare neputința. Doare realitatea asta. Ce exercițiu ciudat de existență am ales noi toți, când ne-am băgat în viața asta…

Nu-i vorba că nu mă adun cum trebuie să mai aștern câteva cuvinte, problema e că acum aș putea explora și exploata prea adânc o zonă întunecată, gri a imaginației. Și dacă asta ar pune umărul la crearea realității de mâine, atunci este ceva ce refuz să îmi asum. Eu pictez curcubee pe cer, nu abisuri reci…

6 thoughts on “introspecție

  1. Comentariile cred ca sunt de prisos la astfel de articole. Totusi, gandul ma poarta mereu la unul din versurile piesei The Clarvoyant a celor de la Iron Maiden (al doilea din cele doua de mai jos):

    There’s time to live but isn’t it strange
    That as soon as you’re born you’re dying.

    Si am mai observat ceva; ai scris: „cand ne-am bagat in viata asta”. As zice ca am fost adusi de altii, nu ne-am bagat singuri in ea, dar, desigur, asta este discutabil.

    1. Hm 🙂 n-aș intra în zona asta de discuție, cum e cea din versul de care zici. Nu în contextul „colectiv” sau al multelor evenimente din ultimul timp. E vorba de altceva, zic eu. Una e moartea de bătrânețe, alta dintr-un accident sau nebunia altora. (Și chiar și cea de bătrânețe, doare. Doare rău când e vorba de cineva apropiat.)
      Eu zic că noi ne-am băgat în viață. Cineva ne-a mijlocit asta, dar cred că noi am ales.
      Așa cum cred și treaba asta, dar asta e un subiect mai larg, nu de comentariu:https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10208574218339285&substory_index=0&id=1423796511

      1. Ceea ce mă pune pe gânduri la versul respectiv este prezentul continuu în engleză al verbului a muri, dying, o acțiune prezentă încă din prima clipă de viață… 🙁

        Cont de FB nu am, dar am căpătat acces suficient cât să văd postarea. Astfel de desene mă întristează foarte mult, amintindu-mi de… off… să zicem de copiii și tinerii bolnavi de cancer care acum nu mai sunt printre noi. Două exemple: Diana cu vanilie (Diana Sorescu), http://dianacuvanilie.blogspot.ro/ și încă o Diana, Blue Wings,
        http://didius-bluewings.blogspot.com
        (în curs de republicare post-mortem).

        Despre evenimentul de la Colectiv nu am scris, fiind geografic prea departe… Am comentat ulterior pe site-ul unei prietene, preluându-l ieri, alaltăieri, transformandu-l intr-o postare pe blog:
        http://noctambulul.blogspot.ro/2015/11/fire-blood-death-and-hopes.html

        După incendiul din acel club m-am gândit la evenimentele la care am participat și care s-au desfășurat în spații închise, și imi făceam în minte o schiță a amplasamentelor respective… Ultimul dintre ele, în astfel de condiții, cred ca a fost Iced Earth, la Dom Omladine, Beograd…

        Totuși, asta cu băgatul în viata… da, se poate privi și așa, dar nu imediat ce ne-am născut, ci de atunci când noi înșine trebuie să luăm în propriile mâini propriul destin. Până atunci alții ne modelează și ne dirijează! Eu așa văd lucrurile, dat, ai dreptate, subiectul depășește cadrul restrâns al unui comentariu.

        1. E corect prezentul continuu. Totul se întâmplă ACUM, spun unele teorii. Și încep din ce în ce mai mult să le dau dreptate.
          Mai revin mâine cu un răspuns, în seara asta trag linie și închei, nu mai pot ingera tristețe, o împart câte un pic în fiecare zi. Iar doza de azi e deja consumată.
          Seară frumoasă!

Lasă un răspuns pentru Iustina Anulează răspunsul