rânduri de gânduri

Norii de noiembrie

Sunt nori grei deasupra. Gri, înghesuiți, tăcuți. Dacă nu ar fi fost atâtea evenimente triste în ultimul timp, m-aș fi gândit că norii ăștia prevestesc ceva. Mi-ar fi umblat mintea aiurea, creând ipoteze sumbre. Mă uit acum la ei și îi văd doar singuratici pe cer. Nu au nicio treabă cu apăsarea noastră, cu grijile din lumea noastră. Nu sunt nori cititori în viitor. Doar sunt. Îi privesc și știu more »

rânduri de gânduri

două rațe

Mi-am adus aminte de secvența asta… Două rațe pe un lac. Una e cu fundu-n sus și capu-n lac. Cea de a doua explică. Zburau, erau multe, deodată focurile de armă au început și ele au căzut din cer, una după alta. Au rămas doar două, ele. Cea dintâi e demoralizată. Cum să zbori în “V”, când nu îl poți face un “V” din doar două rațe? secunda 16 :-), more »

rânduri de gânduri

Gând. Numere.

Nu suntem numere, suntem procente. Procente mici și arii de interes scăzute. Pentru niște indivizi cu influență în zilele noastre, da. Dar pe mine nu mă interesează ce sunt eu în mintea unui necunoscut, ci cine sunt eu cu adevărat. Asta contează. La fel pentru fiecare. Iar primul rând scris mai sus nu va mai fi valabil, dacă facem ceva pentru asta. Începând cu atitudinea noastră, cu fiecare gest și, more »

rânduri de gânduri

introspecție

Te uiți confuz în jur. Încerci să pui cap la cap informațiile. Simți cum te afectează și te consumă tragedia altuia. Altora. Multora. Înțelegi, într-un ungher al minții, că te-ai fi pierdut cu totul dacă era tragedia ta. Ai fi pierdut rezonabilitatea, simțirea, mințile, voința de a fi, urletul, lacrimile. Te-ai fi rupt între două meleaguri. Între a fi aici și a fi acolo, dincolo, cu cei duși, cu cei more »

jurnal

piese de puzzle

piese de puzzle în mișcare schimbându-și forma rând de rând șotron de zale colorate mă uit la viață, ea la mine, ne salutăm că suntem, că putem. și tocmai de-aia avem o datorie. viața ca puzzle – asta simt după parcugerea atâtor informații, după ce am plâns pentru ei, dar am răsuflat ușurată, după ce am încheiat un doliu național dar continui cu altul personal. viața ca puzzle – unii more »