rânduri de gânduri

Gând. Mic și mare.

Schelete uriașe. Dinozauri care și-au dominat lumea, la vremea lor.

Apoi imaginea mâinii și el, dragonul. Și gândul te duce la povestea adormită la care nu te gândisei de mult timp, poate de dinainte de a te naște. Tot așa îi puteam ține și atunci. Dinozauri, dragoni și alte lighioane.

Înainte să fim atât de mititei.

image

[sursa foto]

8 thoughts on “Gând. Mic și mare.

  1. Relatarea asta îmi aduce aminte de o povestioară de-a lui Edgar Alan Poe. Povestitorul urmărea pe fereastră o creatură uriașă prin pădurea din depărtare. În final constată ca era o insectă pe geam… O chestiune de perspectivă.

      1. Fiecare crede asta până în momentul în care ajunge să își schimbe punctul din care privește lucrurile, adică propria perspectivă. Atunci fie se încăpățânează și continuă să susțină vechiul punct de vedere, fie se luminează și se minunează, îmbrățișând-o pe cea nouă ca fiind noul adevăr. Asta confirmă concluzia ta. (Cred ca bat câmpii, nu-i asa?)

        1. Nu bați câmpii, pentru că ei pot fi bătuți la infinit având și neavând mereu departe, adevărul devenind neadevăr și invers, de fiecare dată fiind corect.
          Cred că până la urmă este o singură concluzie: există o infinitate de perspective, fiecare în parte unice și adevarate.

  2. E pur si muove. Suntem intr-o continuă mișcare, deci intr-o permanentă schimbare a perspectivei. Cu cât suntem mai deschiși la schimbare, cu atât putem vedea mai multe fațete ale realității, ale adevărului care nu este absolut. Dacă suntem mai conservatori ne va fi probabil mai greu să acceptăm schimbarea; noua perspectivă ar putea să ni se pară „deplasată”… Până la urmă e și o chestiune de mentalitate și de educație. Dar m-am depărtat de subiect. (Deci am schimbat perspectiva?! Sau doar ochelarii? Of… Schimbările astea…) 🙂

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!