Tocmai ce am terminat de mâncat două felii de pâine feliată prăjită, trase zdravăn prin icre și vinete, că mă gândesc să îmi verific pașii. Dau pe bluetooth – ON, dau actualizare și văd cifra mică, mică. Ce-i drept, un pic mai mare decât mă așteptam, anume fix 1977. Pfiu, până la cei 5500 setați ca target, așa, de Doamne-ajută, că vreo zece mii ar fi buni, mai e mult. Așa că-mi zic să ies din casă, să fac pași. Desculță prin iarbă, să iasă și de-o împământare sănătoasă. Du-te, vino, du-te, vino, tot așa până calc pe ceva ce tare cred că ar fi putut fi o vietate. Îmi zic că deja am făcut broasca praf, dar poate n-o fi broască, că alea au dispărut de ceva timp, parcă nici nu am mai auzit orăcăială peste drum. Deși.. poate n-am mai auzit pentru că am fost în vacanță, și dacă am fost în vacanță n-am prea fost pe acasă. Îmi iau papucii în picioare. Șlapi. De-ăia de 10 lei de la Cora, perfecți pentru o lady ca mine. Roz fondant, evident. Fâş-fâş cu ei prin iarbă. Mă uit după stele, mă uit după lună. Perfect! Relaxare. Puțină, dar e. Și e din belșug. Mă uit la lună… superbă. Nu știu dacă ați văzut-o în seara asta. Mare, abia ușor ștearsă în partea dreaptă, colorată ca un felinar cu bec vechi neeconomic. Cum mă uit la ea, îmi pare că dă în portocaliu, fix pantone de la serviciu. Măi să fie. Apoi de la pantone, mă gândesc la panetone, la Crăciun, coznac, aluat, panetone, dulce, pufos. Doar la asta nu e cazul să mă gândesc. Hai să-mi iau telefonul, să am altă preocupare, nu să merg hai-hui cu privirea-n sus. Și să și consemnez ceva, că prea am o stare de n-aș avea. Nu mai bine pun eu două vorbe aici, poveste seacă sub clar de lună? Și încep să merg din nou, dar cu ceva mai mare grijă, să nu prăpădesc și telefonul ăsta de pământ. Numai bine luna e acum mai sus, mai mică, mai galbenă și-am făcut și pași. Prag psihologic depășit. 2068.
