Comments

  1. Mira-m-aș să putem trăi în voie făr’ de-ntrebări… Ar lipsi sarea și piperul. 😉

    P.S. (dar nu în ultimul rând) S-a dat liber la terapia cu primăvară frumoasă! 😉

  2. Iustina, înarmează-te cu răbdare fiindcă iată, încep 🙂 :
    1. Nu comentez aici pentru că ai comentat dincolo 🙂
    2. Am fost pe-aici şi am murmurat în gînd „De ce trăiesc senzaţia de deja-vu ? ”
    3. N-am lăsat comentariul de teamă că pentru o asemenea încărcătură emoţională e posibil ca replica mea să pară, pe nedrept, mult prea seacă.
    4.Asemenea ţie, de multe ori mă aşez în faţa ecranului dorind să comunic stări cărora nu le găsesc cuvintele potrivite şi-atunci tac.
    5.Am dorit să fac reblogging la articolul tău însă n-am îndrăznit. Multe dintre întrebări sînt şi ale mele însă tu ai găsit forma cea mai potrivită a interogării. Adevărat, nu este obligatoriu să existe şi răspuns.
    6. ” ai grijă ce-ţi doreşti..” Ştiu că pare naivă întrebarea dar oare n-am putea suporta prea mult din prea bine?
    7. „let it go..” Chiar dacă expresia are sonoritate pretenţioasă am s-o asociez cu o imagine cît se poate de plastică: aplicarea ei lasă totuşi urme ca brazdele după plug…
    8. E posibil ca şi de data asta să nu fi găsit cele mai potrivite cuvinte 🙂

    1. Am rabdare, cat sa dau si altora 🙂
      1. nici nu-mi trecea prin cap.
      2. pentru deja-vu am un raspuns, dar mai bine nu detaliez acum, ci brodez un pic de fictiune. altcandva, altundeva.
      3. da, ai dedus bine, e multa incarcatura emotionala. vroiam de ceva timp sa fac acest exercitiu, de a scrie ceva, fara absolut nici un plan, decat acela de a umple ecranul alb. am profitat de ocazie, simtind ca o pot face. pe fundal, trageam cu ochiul la puiul mic dormind, glucoza&co picurand usor prin tubul lung de perfuzie. don’t worry, e bine, am iesit repede de acolo.
      4. tac.
      5. puteai oricat sa vrei, puteam si eu sa vreau, dar tot nu se putea. nu m-am prins nici pana acum cum sa pun optiunea corecta de reblog, nefiind un site wordpress.
      6. aici ideea mea era una de nisa. formulam uneori anumite dorinte, doar o frantura de gand, dar un impuls atat de puternic, incat ajung sa se indeplineasca. desi, rational, nu erau dorinte menite a fi formulate.
      7. cred ca un let it go profund, adevarat si complet are capacitatea de a nu lasa brazde. dar e greu, foarte greu, sa il joci corect. si evident, foarte greu sa il joci in orice context.
      8. ba eu zic ca da. 😉
      Saptamana buna sa ai, Krabusor!

  3. Pe orice coala de hartie a celui care scrie ramane doar esenta gandurilor ce le doreste a fi transmise iar acestea la randul lor dau nastere altor si altor ganduri potrivit celui care citeste. Asta ar trebui sa fie si la tine chiar si este.

    1. Hm… mereu îmi zic că scriu pentru mine. Dar mă păcălesc singură, nu-i așa? Probabil că scriu dintr-o anume nevoie pe care nu o conștientizez sau nu vreau să o admit. E un fel de nevoie de socializare, cel mai probabil, chiar dacă are o impachetare în hârtie kraft.

      1. Avem nevoie sa impartasim celorlalti din prea plinul nostru. Fie bucurii fie tristeti fie cunostinte, fie fantezii. Felul in care percepem ca este apreciat gestul nostru, pe unii ne determina sa continuam sau sa ne oprim. A scrie doar pentru tine este o terapie insa a scrie pentru ceilalti este daruire. Dar cine are nevoie chiar de toate darurile 🙂

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.