preluarea funcţiei de decident

Povesteam zilele trecute despre libertate. Făceam o călătorie imaginară despre ce înseamnă libertatea pentru cel ce o are sau pentru cel ce nu o are. Nu mă împinsese în direcţia asta vreo carte sau vreun film care să-mi fi subliniat că libertatea ne e scrisă în sânge şi, într-un fel sau altul, o căutăm necontenit. Exemplul meu era mult mai la îndemână. Astăzi, acelaşi autor simpatic şi foarte iute de picior m-a făcut să ajung rapid din postura mea de empatizant în cea de monstru, de călău asupritor, de decident asupra destinelor altora. În câteva clipe, eu eram cea care se ştia deasupra tuturor, având convingerea că pot hotărî mai bine ce e de făcut. Fără să ştiu că este acolo, am făcut cunoştinţă cu dictatorul din mine. Şi iată-mă convinsă că restabilesc ordinea, privând de libertate evadaţii „spre binele lor”.

Ei bine, cam aşa şi în viaţa reală. Ieşind din spectrul animăluţelor de companie şi privind spre popoare terorizate, poate părea că trecem dinspre normal spre anormal. Nu este normală prima situaţie, cum nu este anormală nici a doua. Căci, nu-i aşa, decidentului i se pare normal ceea ce face, convins fiind de necesitatea propriilor acţiuni.

spacer

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!