jurnal

aromă de amintiri. one of us.

Marţi seara, o zi ca oricare alta. Oare ce ar putea să-mi aducă? Nu-mi pun prea multe întrebări, mă gândesc doar la cele câteva lucruri pe care le am de făcut în seara respectivă. În primul rând, să culeg copilul de la grădiniță. E deja şapte şi probabil aşteaptă cu nerăbdare să o luăm acasă. Azi e rândul meu, rând care vine destul de rar, întrucât mereu fug de responsabilitatea volanului. Dacă tot suntem de capul nostru, ca fetele, dăm un ocol pe drumul spre casă. Nu la mall, asta va fi probabil peste vreo zece ani. Pe la bunici. Îmbrățișări, pupici, ce te-ai înălţat, vrei o carte cu păsări şi cuiburi, cam pe aici se învârte dialogul. Cu mine, mai domol, sunteţi bine, atunci e bine. Evident, nu pomenesc nimic de cele x zile cu antibiotic şi drumurile la dentist din ultima săptămână. Na, că o să afle de aici, când şi dacă o să se mai joace tata de-a internetul. Plec cu drag de la ei, cu drag pentru gâza mea de pe bancheta din spate, cu drag de dragii mei pe care îi las în urmă, cu drag de mers acasă, cu drag de domnul meu care a ajuns deja. Cu supradoza asta de bună dispoziţie dau drumul la radio şi pornesc pe străduțele întortocheate. Surpriză… Un iz de a-fost-cândva-odată.

Nu-s amintiri exacte, nu-i un ce anume, nu-i o întâmplare anume, e amintirea unei stări, a mirării, a bucuriei, a descoperirii. E un ceva care nu e clar localizat în timp, ci doar încadrat într-un interval. E amintirea telefonului cu disc de pe care am sunat la radioul care lansase întrebarea, am zis One of us, am auzit bine, aşa e, cum te cheamă, să vii să ridici caseta, nici nu mă dezmeticisem bine, nu ştiam ce să cred, chiar oi fi câştigat, sau nu, dar uite îmi zice numele la radio… Îmi aduc aminte călcarea în picioare de la ridicarea premiilor, îmbulzeala de oameni de la parterul unui bloc din Piaţa Victoriei, apoi îmi aduc aminte cum am mai avut de câteva ori noroc, mereu la prima încercare, niciodată la a doua sau a treia. E o oarecare senzaţie să-ţi vezi numele pe lista câştigătorilor, mai ales când e vorba de revista favorită. Toate astea îmi trec rapid prin cap, să fi durat toată călătoria asta în timp cât lungimea unei strofe, dacă e să măsurăm timpul prin metode convenţionale. În timp real, timp adevărat, expandat, a fost o întreagă excursie. O plimbare printre amănunte, mirări, senzaţii, impresii. Mi-aduc anume videoclipul şi cât de extravagantă şi îndrăzneață îmi păruse cântăreţa, cu cercelul ei prins în nas, ca să nu mai zic de versuri. La timpul acela îmi părea un simbol al curajului, al exprimării libere, fizic şi verbal. Erau deja nişte ani buni trecuţi după ’89, dar ciocnirea civilizațiilor era încă la început. Poate era şi ciocnirea vârstelor, când bariera dintre alb şi negru îşi începuse procesul de tranzit, odată ce linia perfect dreaptă şi împărțitoare în două jumătăți egale nu mai avea sens.

If God had a name, what would it be?
And would you call it to his face,
If you were faced with Him in all His glory?
What would you ask if you had just one question?
[…]
What if God was one of us?
Just a slob like one of us?
Just a stranger on the bus
Trying to make His way home?
[…]
If God had a face, what would it look like?
And would you want to see
If seeing meant that you would have to believe
In things like Heaven and in Jesus and the saints
And all the prophets?

2 thoughts on “aromă de amintiri. one of us.

    1. Hm, nu ştiam, sau mai precis nu prea corelez eu muzica şi filmele, mulţumesc de precizare. Vanilla Sky e într-adevăr un film bun de văzut şi revăzut.

Lasă un răspuns pentru Iustina Anulează răspunsul