povesti, parinti, copii, rânduri de gânduri

drumul drept

Am citit scrisoarea, am citit comentariile. Mi-e clar că mulţi ani de acum înainte voi continua să îmi învăţ copilul că are drepturi pe care nu i le poate lua nimeni (de a gândi liber, de a-şi exprima punctul de vedere, de a cere, de a refuza, de a alege), dar şi că mereu trebuie să cântărească orice urmează să spună sau să facă în funcţie de interlocutor, situaţie, mediu. Asta nu înseamnă a face lucrurile cu bun simţ, ci cu totul altceva: cenzură. Am crescut sub cenzură şi probabil de aceea ştiu câte ceva despre cum trebuie gestionată. Însă este o povară pe care nu mi-o doream aşezată pe umerii copilului meu. Este obositor, consumator de timp şi de suflet să fii mereu la paralele, între ceea ce eşti şi ceea ce trebuie să fii, între explozia de creativitate din tine şi rigiditatea răspunsurilor fixe pe care trebuie să le dai, între ce simţi şi ce poţi lăsa altora să vadă.

Îmi revine în minte filmul Equilibrium. Şi gustul amar al drumul drept care, cu cât e mai drept sub lumina soarelui, cu atât e mai întortocheat labirintul din noapte.

Să ne fie săptămâna senină, să le ducem pe toate! 🙂

 

 

3 thoughts on “drumul drept

  1. Lăsând deoparte problematicul ”fiindcă”, dacă elevul vede că subiectele nu sunt foate bine gândite, să zicem, de ce nu îşi dă silinţa la compunere sau la exprimarea opiniei sale despre poezia dată? Pentru că nu ştie ce înseamnă cuvântul ”contemporan” şi pentru că – citez: ”Textul era mult peste nivelul de vârstă și capacitatea de înțelegere a unui copil de 14 ani”. Înduioşător!

    1. Au trecut mulţi ani de când am avut eu însămi 14 ani. Dar, din câte am înţeles, nimic nu s-a schimbat. Elevul nu trebuie să îşi dea silinţa să îşi exprime opinia lui, ci opinia oficială, pe care trebuie să şi-o asume. Adică este apreciat atunci când comentează aşa cum „trebuie”, copiind tipare şi ţinându-şi gura, că nu dă bine să îşi spună punctul de vedere.

      În al doilea rând, da şi nu. Un copil de 14 ani are suficientă capacitate de înţelegere pentru a putea supravieţui în viaţă, dar nu suficientă pentru a empatiza cu autorul. Serios, sunt suficient adulţi şcoliţi, care în adâncul sufletului nu au înţeles cu adevărat anumite opere literare.

      Excludem din start din această discuţie puturoşii care nu vor să înveţe.

  2. Eu cred ca sunt foarte multi elevi care nu pot intelege exact cerintele examenelor pentru ca au limite, chiar carente uriase.
    Iar cei care le inteleg sunt de mai multe feluri:
    – care invata si stiu sa le rezolve exact cum se cere
    – care sunt inteligenti dar nu prea invata si ametesc rezolvarile subiectelor sau
    – mai sunt copii care invata, au toata bunavointa dar nu reusesc sa se incadreze in „tipar” pentru ca isi pun probleme, gandesc putin prea mult.
    Sincer, habar n-am cum e mai bine. Iar cata vreme se pune accent pe acest „tipar”, situatia va fi mereu aceeasi.
    Ce nu inteleg eu e de ce parintii vor neaparat ca ai lor copii sa fie printre primii. De ce nu-s constienti ca nu toti pot fi primii… Nu asta e foarte important in viata. Vorbesc din punctul de vedere al unui premiant. Din clasa I pana la sf. liceului…si nu cred ca mi-a folosit la ceva.

Lasă un răspuns pentru Iustina Anulează răspunsul