Timpul

E timpul oare un nebun

ce-aleargă spre copilărie

Dar drumul are un singur sens

şi benzi de depășire.

Cad semafoare uneori

aprinse fix pe roşu

Şi te opreşti, buimac

şi speriat în poartă.

Timpul nu are colţi să muşte

ci doar să se agaţe de prezent

Îţi flutură trecutul pe sub ochi

iar viitorul ţi-l ascunde.

Te lasă gol de începuturi

pe-un maldăr de regrete

Ca să îi juri eterna ta sclavie

În drumul către moarte.

Şi când în cale a întâlnit

poteca spre copilărie

A închis un ochi, nu a clipit

Te-a păcălit… şi a zâmbit.

 

© Iustina Dorobanţu, 2014

 

pasi_prin_viata_13mar2014-1

foto: Surrealism by melhouston216 on Flickr

spacer

5 comments on “Timpul

    1. Iustina

      si trist, si complicat si greu 🙂
      dar invatam sa traim cu asta.
      weekend placut sa ai!

        1. Iustina

          oooo, nu la plural, te rooog!
          ma simt o pustoaica, chiar daca ar par femeie serioasa cu copil in casa 😉

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!