jurnal

februarie plus săptămâna 10. rezumat şi de la capăt.

a trecut o lună de la ultimul rezumat. am tras chiulul. vremea nu a stat însă în loc. a venit primăvara, apoi s-a întors frigul cu nouă babe ploioase.

Ce s-a întâmplat?  Prima săptămână aveam o justificare. În a doua am tras de timp. În cea de a treia… deja mă gândeam cum să adun cele trei săptămâni. Într-o ordine cât de cât cronologică, ceea ce pot să spun despre ultima lună ar fi cam aşa… Febră mare, copil ţinut acasă, cola la birou, lacrimi şi omez, şi uite-aşa am fost două bolnăvioare în casă… şi prima săptămână a zburat imediat. Am fost fericita câştigătoare a unei capse într-o prăjitură, câştigul fiind, evident, datorat faptului că nu am muşcat prea tare din ea. Au urmat zile simple şi frumoase, pline de jocuri, desene şi picturi în fiecare seară. Afară a tot plouat, şi a plouat, a plouat… Celor din Bucuresti le recomand o vizită în Herăstrău – intrarea de la Charles de Gaulle, sunt nişte acvarii frumoase… oricum peştii sunt deja captivi acolo, măcar să îi vizităm ca să nu fie in zadar tristeţea lor. Am intrat in sezonul botezurilor şi de acum mergem câte trei, aşa că am alergat după pantofiori pentru domnişoară, şi s-a ales cu unii roşii de lac, care ei nu îi plac, dar la care eu mă uit pe furiş, dar degeaba, că sunt prea mici pentru mine :). Au fost şi mărţişoarele… oferite şi primite, dar mai ales purtate. O săptămână mai târziu, a fost serbarea de ziua mamei. A fost foarte frumoasă, copii au spus multe poezii, au cântat, au fost invitate şi bunicile, vă imaginaţi ce de emoţii pe acolo. Dar s-a stricat ziua de tot când serbarea s-a încheiat cu un „haideţi mamelor să dansaţi cu copilaşii macarena” ?! 🙁 de-am crezut că îmi cade tavanul în cap şi nici acum nu mi-a trecut. Chiar am nevoie să lucrez cu toleranţa la muzică… Entuziasmul de vineri a făcut ca acestă zi să mi se pară mult prea lungă. În cele din urmă… tatam-tanam!! sâmbătă am fost la MVP4, adică la Merit, Vreau şi Pot, ediţia a 4-a şi mi-a plăcut tare mult, sunt încântată dar nu voi include aici doar câteva rânduri, ar fi imposibil; revin cu câteva articole dedicate acestui eveniment.

Ce-am învăţat? Lecţia ultimelor zile a fost despre pragmatism, cred. Acesta a fost mesajul perceput de mine, deşi nu a fost exprimat fix aşa. Surse complet diferite, MPV4 pe de o parte, o discuţie privată, pe de altă parte, şi acelaşi mesaj, despre timp care trebuie preţuit, nu cheltuit aiurea. Prea diferite sursele mesajului, ca să nu bată la ochi. Ok, am priceput, dar sunt în faza de negare 🙂 pentru că găsesc o scuză-contra ideei, cum că eu îmi ştiu mai bine priorităţile. Deci am o temă de gândire pentru perioada următoare: cât de bine mi-am definit eu priorităţile?

Ce-am pierdut? Ce-am câștigat? Un bilet la loto. Am pierdut şi am câştigat în acelaşi timp… pentru că nu l-am deschis.

colaj9martie

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!