Ne îndrăgostim, iubim, facem pasiuni pentru oamenii de lângă noi sau pentru cei mai intangibili. Primim înapoi iubire sau, dimpotrivă, o privire de gheață. Dar cum ar fi să nu primești nimic înapoi pentru că ar fi… fizic imposibil? Pentru că în ultimii ani (secole?) suntem din ce în ce mai deschiși oricăror opțiuni, chiar la modul oficial. Fiecare în parte ducem cu siguranță după noi principii, idei, ale noastre sau ale altora, dar, per total, ne-am obișnuit să acceptăm diversitatea. Cam complicat cu cele 52 de genuri pe care le-a identificat facebook, dar ne descurcăm cu o parte din ele. Dar cum ar fi să… iubești un corp ceresc? Soarele, sau luna, sau stelele, sau vreo planetă, sau poate chiar întreaga Cale Lactee? Drumul e deschis, nu putem nega așa ceva. Până la urmă, Luceafărul ce era, dacă nu un frumos vis celest? Și cum îmi trecu ideea asta prin cap, logica a mers deja mai departe. Cred că ideal ar fi să iubești un corp vizibil noaptea… decât soarele. N-ai putea sta cu coatele-n geam și ochii în sus spre cer și să visezi. Pe când noaptea… ea vine cu vise, cu secrete, cu promisiuni șoptite. Noaptea cazi în visare, și-l vezi, acolo sus… pe cer. Noaptea poți pierde ore întregi vorbind cu luna ta, sau cu steluța ta demult apusă. Ziua rămâne celor ce iubesc suferința, noaptea celor ce iubesc iubirea.
Pare a fi una din cele mai dureroase pasiuni, mai chinuitoare și imposibile. Îți împarți iubirea cu 6-7 miliarde de oameni care își pot aținti privirile asupra sa. În schimb, fidelitatea ta, necontestabilă de altfel, nu îi va fi niciodată cunoscută. Nu veți vorbi în viața reală, nu veți merge la altar, nu veți avea copii.
Cea mai incredibilă iubire, oare există?
Superb articol!!!
Multumesc frumos 🙂
Frumos..
Frumos, dar tare greu în zilele ploioase…