Cele mai grele bătălii sunt cele pe care le duci de unul singur.
Fără sprijin, fără o vorbă bună, fără încurajări. Aşa aş fi continuat eu în mod normal. Dar sunt la cură de optimism. Autoimpusă, un exemplu clasic de bine care se face cu forţa, asumat. Asta fiind situaţia, reformulez şi schimb macazul spre jumătatea plină a paharului de la bun început.
Cele mai grele bătălii sunt cele pe care le duci de unul singur. Motivele tăcerii sunt tot atâtea câte suflete există, de la ruşine la neştiinţă, de la orgoliu la retragere, de la mândrie la obişnuinţă. În lipsa unei minime comunicări cu exteriorul, cu ceilalţi, nimeni nu va cunoaşte bătaliile tale. Şi, cine ştie, poate ţi-ar fi putut fi de folos, ar fi luptat alături de tine, ai fi avut un umăr pe care să plângi sau un sprijin neaşteptat.
Să comunicăm, ce-ar fi să comunicăm mai mult? Mă întreb: ce-ar fi să vorbim aşteptându-ne să fim ascultaţi, să ne spunem problemele acceptând ajutorul atunci când ne este oferit, să nu ne aruncăm singuri împotriva curentului ştiind că unde-s doi puterea creşte?
Să avem încredere, putem? Eu cred că da. Ca orice alt lucru, încrederea se învaţă. Şi nu se răsuceşte pe toate feţele. De-aia în engleză i se spune leap of faith, pentru că un salt presupune şi un pas înainte. Noi spunem încredere oarbă şi asta creează din start un dezavantaj, aduce în prim plan teama şi lipsa de raţiune. Să ai încredere într-un alt om, fără justificări. Aşa cum nu ai nevoie de explicaţii aprofundate pentru a crede în Dumnezeu. Atunci de ce să nu-L laşi să se manifeste prin oamenii din jurul tău?
Să nu ne ascundem bătăliile, doar pentru că trebuie să dăm explicaţii. Dacă ţi se cer explicaţii care nu îşi au rostul, dacă ţi se invadează spaţiul personal, nu este în regulă. Dar dacă avem de-a face cu întrebări de bun simţ, tocmai am găsit un aliat. Şi un aliat trebuie apreciat şi păstrat.
Petrecem prea mult timp în bătălii, ca să nu îl petrecem împreună. Sunt prea multe şanse de reuşită, ca să nu le folosim. Cele mai grele bătălii trebuie purtate împreună.
Ai dreptate! Cand eram mai tanara preferam sa lupt singura. Acum apreciez mult orice ajutor, este placut sa vezi oameni solidari cu tine.
E mai usor cand nu esti de unul singur. Cu toate astea, eu inca mai incep batalii de capul meu, acesta fiind unul din motivele pentru care am scris acest articol – poate daca il citesc, ma conving 🙂
Greu, greu cand esti de unul singur…sa tot lupti pentru ce consideri tu important, si de fiecare data sa simti ca te indepartezi, si tot sa lupti si sa ramai motivat…greu…
De multe ori, este dificil sa cerem ajutorul, daca nu am suntem obisnuiti sa o facem in mod constant, dar trebuie sa ne invatam sa o facem.
In multe cazuri, este greu sa alegem corect oamenii care ne pot ajuta.
Dar le invatam pe rand pe toate acestea…
M-am cam luptat singura cu toate. Chestiuni mai simple sau mai grele.
Am incercat sa discut si eu despre problemele mele cu altii. Rar am gasit cate un sprijin. In rest, in afara de vorbe frumoase si intentii bune…nimic concret. Niciun ajutor efectiv. Asa ca tot singura mi-am dus si imi duc crucile.