rânduri de gânduri

zile pe faţă, zile pe dos

Îmi aduc aminte cum tricota bunica… unu pe față, unu pe dos, unu pe față, unu pe dos… curgeau ochiurile și rândurile și din nimic apărea ceva. Întotdeauna era ceva frumos şi neapărat ceva util, mai pufos sau mai aspru în funcţie de anotimp. O priveam fascinată, deşi nu cred că i-am spus niciodată… Când a considerat că venise timpul să mă învețe cum e cu treburile pe care trebuie să știe o femeie să le facă – cusut, croșetat, tricotat – în fine, cele necesare pentru a-ți îmbrăca familia și pentru a face alte chestii utile prin casă, mi-a repetat în nenumărate rânduri că odată treaba terminată, trebuie să arate bine și spatele lucrurilor, nu doar fața. Nu laşi niciodată un lucru să fie frumos şi prezentabil pe faţă, dar încâlcit, plin de noduri şi urât pe spate. Tocmai spatele este cel care vorbește despre tine, despre cum faci lucrurile, despre respect, despre cum să fii corect și om chiar dacă nu e nimeni de față să te judece. În traducere liberă, nu bagi murdăria sub preș. Dar m-am abătut de la subiect… vroiam să spun despre cât de ciudat mi s-a părut când mi-a arătat cum se tricotează… cum se face ochiul pe față, cum se face ochiul pe dos. Dar orice arăta într-un fel anume cand eram lângă ea, arăta cu totul altfel când eram în faţa ei. Cele două variante se inversau şi se jucau cu capacitatea mea de a accepta lucruri atât de… schimbătoare. Totul îşi schimba numele şi sensul în funcţie de privitor. Pentru ca modelul de ansamblu să iasă bine, trebuia să faci fix invers decât rezultatul vizat. Te puneai în pielea privitorul. Ştiu că mă gândisem în câteva rânduri de ce oare… în loc să faci altfel, de ce nu-l faci la fel, dar să te muţi de partea cealaltă? Răspunsul era simplu… pentru că nu aveai cum să o faci. Era imposibil, fizic. De aceea aveai nevoie de ochii minții, care să te ajute, să privească din fața ta și să te îndrume.

Tricotatul ăsta… amețitor, nu-i așa? 🙂 Iar eu vreau să ajung doar la… zilele pe dos. Încurcate ițe!

Sunt urâte zilele când te trezeşti cu faţa la cearşaf? Da! Sunt bune? Da, cele mai bune! Te trezești și n-ai chef de nimic, este ursuzul în persoană, orice se întâmplă în jurul tău te deranjează, orice nu se întâmplă te deranjează, vrei un loc de dat cu capu’, vrei să urli, vrei să te arunci la loc în pat, sub șapte cearșafuri, vrei să tragi obloanele. Mai mult ca sigur, nu poți face asta, ai treburi de făcut și încă de dimineață. Dacă ai noroc să n-ai ceva de făcut, e păcat de ziua stricată. Și după toate asta, eu tot zic că e bine? Da, pentru că sunt acele zile când stai faţă în faţă cu tine şi cu toată sinceritatea îţi vine să te iei la palme. Dar cum nu ai să faci asta, măcar te prinzi că este ocazia ta să îţi dau seama că este în neregulă ceva, să admiţi că şi tu greşeşti, să recunoști că poţi face ceva ca să ieşi din starea în care te afli. Starea aia de disconfort şi chef de nimic nu se trage din ploaia de afară, nu se ia de la alţii. E în tine, din tine, cu tine şi trebuie să o dai afară. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Şi dacă n-o fi să vină repede vremea schimbării, oricum ai făcut un mare pas înainte în ziua când ai ales schimbarea. Îmi plac zilele când mi-e totul gri. Pentru că acel gri e cel frumos ton de roz.

3 thoughts on “zile pe faţă, zile pe dos

  1. Mi-s puține zilele în care să mă scol cu fața la cearceaf, dar când apar, întreaga zi îmi pare o corvoadă! Mi-e gri în întregime!
    E tare greu să te pui în pielea privitorului. Unghiul de vedere poate diferi atât de mult, încât poți ajunge să nici nu înțelegi ce ar putea vedea de acolo!
    Cândva, în copilărie, am avut și eu curiozitatea de a învăța să tricotez. Îmi plăcea mai mult jocul de-a doi pe față și doi pe dos, căci ieșea mai amplu „elasticul” tricotat! Și parcă mai elastic!

    1. Într-adevăr, e greu să fii în acelaşi timp de ambele părţi, dar avem nevoie să facem asta, mai ales pentru noi. Altfel rămânem cu propriile opinii, care inevitabil vor fi subiective.

  2. Cu mine insami ma impac bine. Zile pe dos imi mai fac altii 🙂
    De cele mai multe ori incerc sa ma pun in pielea celuilalt si-mi cam reuseste. De cate ori citesc un articol pe un blog. 🙂

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!