algoritmi pentru mulţumiri

Urmând un algoritm pe care nu îl pot înţelege din prima, wordpress s-a gândit să mă mângâie uşor pe cap şi să îmi transmită felicitări. La cel de al 1337-lea like. O fi noul tip de număr rotund. Că doar îl aşează într-un rotund…

Dar eu ştiu că nu ar fi fost posibil să primesc această notificare fără voi, cei care aţi trecut din când în când pe aici, celor care m-aţi adăugat în blogroll, celor care nu v-aţi temut de un spam in e-mail, celor care m-au notat într-un reader, celor care mi-aţi acordat timp din timpul vostru. Mă înclin şi vă mulţumesc!

Trebuie să recunosc că nu am pornit la drum cu aşteptări, ci cu dorinţe. Încrederea şi optimismul mi-au fost din plin răsplătite, întrucât am cunoscut rândurile şi vorbele multor oameni minunaţi. Unii cu nume reale, alţii cu nume de alint şi împrumut. Unii cărora le-am putut asocia un chip, alţii cărora le-am putut asocia o imagine şi o adresă www. Dar toţi cu suflete bune, cu idei frumoase, cu speranţe, cu dureri rostite sau învinse, cu vise, cu încredere, cu deschidere spre frumos şi o lume mai bună.

Ca să fac un scurt istoric… ar fi să vă povestesc aşa… În martie anul trecut (2013) m-am gândit că e timpul să pun totul cap la cap şi am început să scriu folosind domeniul pe care il cumpărasem cu ceva timp în urmă. Am ales titlul şi motto-ul blogului. Am încercat să îmi gestionez singură site-ul, dar a fost destul de dificil, de două ori am pierdut tot când am schimbat tema şi am fost nevoită să rescriu după print screen-uri, noroc că eram la început şi aveam paginile lungi :). Apoi în luna mai m-am hotărât să mă îmi mut administrarea domeniului în wordpress. Partea bună a fost că aici am putut să aduc ceea ce scrisesem pe blogul meu de suflet, priceless moments every day, şi cele câteva încercări de poveşti pentru copii sau pentru părinţii lor, adică poveşti, pentru copii şi părinţi. Cum de am început primul blog? Simplu… era 2010, eram acasă de mai bine de şase luni având grijă de bebe şi mai aveam câteva în faţă, înainte de reveni la serviciu. Şi vroiam să fac ceva pentru mine, ceva doar al meu, dar care să nu fie pentru mine… şi m-am gândit să fac o listă cu momentele frumoase din viaţă. După aproape doi ani, era timpul pentru ceva nou, aşa că în primăvara lui 2012 am început o pagină pe facebook, de care încă nu m-am lepădat, Agenda unei fete cochete. Au mai fost câteva proiecte pe facebook, dar am renunţat la cele la care era clar că nu mă pricepeam. Nu pot sta locului, se pare 🙂

Ce este, până la urmă, acest loc? O casă pentru paşii mei prin viaţă. La propriu. Mă plimb între idei fără noimă, poveşti personale, participări la jocuri, gânduri despre viaţă şi oameni, observaţii despre lume, zâmbete optimiste, scurte povestiri şi poezii după cum dictează muzele. Un loc în care vă aştept cu drag, la o vorbă şi-o cafea. Şi nu uitaţi să zâmbiţi, serios!