o muşcătură zdravănă de pâine

pâineBărbatul trecu pragul casei şi se gândi la ce are să facă în următoarele ore. Dar, mai întâi de toate, avea să mănânce. Mai rămăsese puţin din mâncarea făcută de nevastă cu o zi înainte, iar el avea să se bucure că o altă zi s-a încheiat cu bine. Avea multe planuri de făcut pentru a doua zi, dar nu avea de gând să se lase copleşit de gânduri. Scoase blidul din frigider şi îl puse la încălzit. Din sufragerie se auzeau glasurile fetelor lui. Continuă tacticos cu punerea mesei, când văzu că mai erau numai două felii de pâine în coş. Se încruntă, mormăi ceva legat de cumpărăturile inutile, care cuprindeau orice, numai pâine nu, apoi scoase 10 lei din portofel, se încălţă şi plecă spre magazin. Câteva minute mai târziu, era înapoi şi, deşi încă flămând, avea o voce puternică şi vioaie, îşi chemă fetiţa şi îi arătă mândru: „Hai să îţi arăt ceva: uite, asta e o pâine neagră. De fapt, vezi, ea nu e chiar neagră, dar nici albă ca asta“, spuse el arătând către cele două felii care îl aşteptau pe masă. Neagră sau albă, pentru fetiţă puţin avea importanţă. Era pâine, iar pâinea îi plăcea. Nu era vreo mâncăcioasă, dar chestia asta ba pufoasă, ba tare, era mereu bună. Odată punga deschisă, ea se năpusti în pâine, din care luă o gură zdravănă. Câteva secunde mai târziu, bărbatul oftă prelung, şi spuse şters „Nu se poate aşa ceva… E mucegăită… Mi-a vândut-o mucegăită… Şi doar întrebasem: -Mai aveţi pâine? -Da, dar doar de-asta neagră.“ Se uită lung la felii, scoase câteva felii din pungă, doar-doar găseşte una bună. Femeia se uită şi ea la pâine şi trase imediat concluzia că e o pâine veche, să tot aibă câteva zile de când tot mucegăieşte. Schimbară rapid câteva priviri şi vorbe, iar el se hotărî. Fetiţa ridică ochii, cu gura plină şi cu o mină fericită şi supuse „Uite, eu am luat din colţul ăsta“. Nu era loc de dat lecţii despre ce să nu mănânci dacă e verde, nici de scuipat mâncarea din gură. Ea era prea fericită pentru bucățica de pâine, ca şi cum ar fi fost cea mai bună mâncare din toată ziua. Bărbatul era din nou încălţat şi îşi întrebă fetiţa dacă merge cu el la cumpărături. Bucuroasă, ea îşi alese o pereche de încălţări şi fu gata de drum. El o luă de mână şi plecară. Cu pantofiorii înalţi, negri, complet nepotriviţi cu rochia albă cu floricele, cu părul ciufulit şi mai multe şuviţe rebele atârnând pe lângă codiţe, arăta ca un pui de cules de pe drumuri, deşi nu era. Dar aşa ciufulită cum ieşise pe uşă, era fericită. Iar aşa o fericire mare nu se întoarce din drum. Femeia zâmbi în colţul gurii şi se uită lung după ei. Aruncă pâinea şi decise rapid că nu are niciun sens să se enerveze. Cei doi se întoarseră victorioşi ceva mai târziu, cu o pâine nouă şi o ciocolată.

În povestea asta, bărbatul îşi reluă masa şi savură ficăţeii cu pâine lângă. Nu îşi bătu capul să recupereze cei doi lei daţi pe pâinea mucegăită, şi doar comentă despre preţurile enorme de la non-stop, unde dădu zece lei pe-o pâine şi-un ou K. Dar măcar acolo a găsit ceva ce se putea mânca. În povestea asta, fetiţa s-a ales cu un ou de ciocolată. În povestea asta, mama se gândi că nu e cazul să coboare să le pună pe tejghea înapoi pâinea, că energia ei e mai preţioasă, că mâine are o zi grea şi că iertarea rapidă e un bun exerciţiu. În povestea asta, a fost simplu. Dar e doar o poveste. Ca asta, mai sunt multe poveşti.

Poveşti în care fiecare leu contează, în care cea de a doua pâine ar fi fost cumpărată după încă o zi de muncă. Poveşti cu oameni care ar fi luptat pentru dreptul lor. Sau poveşti cu oameni care, nemaiputând să bată drumul până la magazin, ar fi mâncat-o aşa, căci bătrâneţea nu îşi retrage durerile în funcţie de context. Poate chiar poveşti în care nu ar fi putut găsi altceva de cumpărat. Poveşti în care un om sărman s-ar fi bucurat să primească o pâine acum câteva zile, în loc ca ea să ajungă la coş.

Şi credeți-mă, eu cu greu arunc pâine. Aşa m-a învăţat Bunica: rugăciunea spune „dă-ne nouă astăzi pâinea noastră cea de toate zilele“, pâinea e sfântă, nu se începe până nu îi faci cruce şi nici nu se aruncă.

Ei bine, azi am aruncat una. Şi îmi doresc din tot sufletul ca cei ce nu de unde da, nici să nu primească pâini mucegăite la magazin.

spacer

2 comments on “o muşcătură zdravănă de pâine

  1. Spunsieu

    Da, painea e pretioasa. Si eu am invatat de la parinti ca painea nu se arunca. Este o hrana obtinuta greu, elementara, cu toate ca este ieftina, ar trebui sa o respectam, este hrana stramosilor nostri. Noi o dam la pasarele daca nu mai e buna. La tara o dai unui purcel, gainilor…La oras e greu sa nu ajunga la cos.

    1. Iustina

      Intr-adevar, la tara sunt mult mai multe optiuni, pentru oamenii cu gospodarie. Si la oras se poate face cate ceva… se mai gasesc porumbei care vin la geamuri. Dar nu mi-as permite sa le dau o paine inflorita cu verde 🙂

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!