Comments

  1. Sper sa nu te supere ca las un link aici.
    http://dragosteoarba.blogspot.ro/2012/04/serghei-rahmaninov-somewhere-in-time.html
    Dar doar pentru ca are legatura, mare legatura cu ceea ce ai scris. 🙂
    Am zambit o clipa pentru ca niciodata nu m-am gandit ca „Undeva, candva” e doar un film…
    Iar despre ceea ce-au devenit filmele…am mai scris si am sa mai scriu, macar in unele comentarii. Desi eu nu mai vad momentan filme (partial si din motivul ca tehnologia a devenit ma importanta ca actorii).
    Ca sa revin la emotii… Pacat ca nu exista scoala aia. Scoala vietii face altceva si nu cred ca e pentru mine, pentru tine… 🙂
    Noapte buna, Iustina!

    1. Mi-a facut mare placere sa il ascult. Cum sa ma supere linkul? 🙂 Mai ales catre asa ceva!
      Despre filme… trebuie sa spun ca nu mi-e rusine ca imi plac filmele. Intr-o vreme, ajunsesem sa cred ca ar trebui sa-mi fie, dar mi-am schimbat perspectiva. Stiu ca sunt mult departe de valoarea unei carti sau a unei piese de teatru. Ce imi place insa la filme (chiar am simtit nevoia sa o spun de curand, ca raspuns catre alt comentariu) este ca nu iti lasa timpul sa iti creezi propriile povesti paralele. Nu o zic ca scuza, ci ca fapt.
      Oricum, vreau neaparat sa scriu cateva randuri despre asta, pentru zona dedicata parintilor – despre greseli ale altora, din care avem de invatat. Despre cum recomandarea unui doctor oftalmolog, dusa la extrem, poate priva un copil de lectura. Iar un disc pus la pick-up nu substituie o carte. Vreau sa vorbesc despre lucruri care nu se recupereaza decat partial cand copilul devine adult, cand nu mai are suficient timp liber la dispozitie. In fine, o revin sper in curand cu o recomandare: lasati copii sa citeasca, lasati-le cartile pitite sub perne, veioze la indemana, pentru ca noptile pierdute astfel sunt noptile castigate ale vietii.
      Hai ca m-am lungit 🙂
      Seara buna, Elly!

      1. Ce dragut! Exact un astfel de copil am fost. Tata, care a purtat ochelari de foarte tanar, a crezut ca si-a stricat ochii citind… Si era destul de strict cu mine in privinta cititului in copilaria mea. Pentru ca da, eu eram un copil care adormea cu cartile sub perne 🙂
        Si am citit mult…si am vazut enorm de multe filme (le-am mancat pe paine as putea sa spun). Probabil am cam vazut ceea ce era esential pentru cultura mea cinematografica si ceea ce vad azi ma intristeaza. Fac destul de des referiri la diferite pelicule interesante, mai ales in povestile mele. Cum am facut si in ultima poveste, publicata duminica. Cu acea ocazie am determinat cateva persoane sa vada acel film…ceea ce mi se pare extraordinar. 🙂

        1. Eu nu prea aveam cu ce cărți să adorm. Și nu pentru că n-am fi avut bibliotecă, ba chiar una foarte mare, dar fusesem permanent direcționată spre ascultarea discurilor la pick-up, așa că nu prezentau niciun interes pentru mine. A existat probabil un avantaj, cum ar fi exersarea memoriei, dar din această cauză nu am prins drag de citit. O doctoriță foarte bună și renumită, Dumnezeu să o odihnească, i-a recomandat mamei mele să gestioneze cu grijă partea cu cititul, pentru a trece un strabism in miopie. Nu știu dacă s-ar fi întâmplat sau nu… cert este că m-am apucat de citit abia prin facultate, în sesiuni, când nu aveam chef de învățat :).
          Iar filmele… ce filme am vazut când eram mică! Se făceau din dragoste pentru cinematografie, nu pentru încasări…

Lasă un răspuns la Iustina Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.