jurnal, recomand

Opinie de cititor – Cincizeci de umbre ale lui Grey

În vacanţe am un obicei: să iau la citit cărţi mari. Mari… ca număr de pagini. Nu caut capodopere, ci chestii voluminoase, cărora nu le-aş putea acorda atenţie în restul timpului. Anul trecut am avut mână bună, am ales Jocurile Foamei, din trei motive: pentru că filmul fusese lansat cu tam-tam, pentru că nu fusesem să îl văd (tocmai pentru că prea era lăudat) şi pentru că altă inspiraţie nu aveam, fiind în criză de timp în cora cu o seară înainte de plecare. Norocul meu a fost să dau peste o carte care m-a captivat total şi am terminat cele trei volume în câteva zile. M-a rupt rapid de serviciu şi alte griji şi asta a fost bine. Ulterior, am văzut şi filmul, care mi s-a părut mult sub nivelul cărţii.

Anul acesta, mi-am comandat din timp. Pe de o parte, cărţi româneşti, dar nu neapărat de autori consacraţi (încă), pe de altă parte Micul prinţ de care mi-era dor şi o trilogie. Mi-am zis că poate repet povestea de anul trecut. Am căutat să fie ceva ecranizat de curând, de succes, şi la care nu am fost. Nu că aş fi fost la prea multe filme în ultimul timp… 🙂 Şi uite aşa am ales Fifty Shades of Grey (sună parcă mai bine in engleză, decât Cincizeci de umbre ale lui Grey), fară să ştiu prea multe despre subiect, doar scurta prezentare pe site-ul online şi o recenzie pe un blog.

… … …
Stau rezemată pe canapeaua comodă. Valurile albastre aleargă în jurul nostru. Motorul acoperă vorbele pasagerilor. În surdină se aude muzică grecească, corabia Menia Mapia se leagănă uşor, iar eu îmi ridic din când în când ochii spre albastrul din jur. Între timp, pagină după pagină, parcurg cele Cincizeci de umbre ale lui Grey. Nu am mai citit niciodată la bordul unui vas. E… vacanţă completă.

Seara grecească a început, iar eu am parcurs o treime din prima carte. Nu e una pe care să o citesc în ritmuri de sirtaki. Şi nici cu copiii în jur. Dintre toţi, adormiţi şi întinşi pe banchete, fata mea îmi reţine privirea şi gândurile. Oare ce o aşteaptă pe ea în viaţă, ce alegeri va face şi oare voi reuşi să pot discuta liber cu ea?

În ziua următoare aproape că nu intru în apă, stau pe şezlong, privesc din când în când castelul care se înalţă, numar 1, 2, 3, 4… ok, toţi cei patru copii din grup sunt ok. Dau pagina liniştită, şi încă una, şi încă una… Seara la hotel am parte de o seară liniştită. Spre două noaptea închid primul volum. A doua zi avem iar excursie cu vaporaşul, şi îmi propun să decid în ultima clipă dacă iau cu mine următorul volum sau fac o pauză şi iau altă carte.
… … …

Una peste alta, mi-a plăcut. Pe copertă, este prezentat ca un roman erotic. Da, este, şi probabil asta l-a făcut să se vândă în tone de exemplare, dar mi se pare în primul rând un roman de dragoste. Un roman despre frământări sufleteşti, speranţe, alegeri, inocenţă, prima dragoste. Un roman despre suferinţă, despre răni adânci nevindecate, despre măşti senine puse peste inimi zdrobite, despre copilării a căror amintire e ascunsă atât de adânc, încât nu lasă loc vindecării. Dar cea mai importantă lecție mi se pare cea legată de comunicare, despre nevoia de a vorbi liber, despre beneficiile discuţiilor deschise, directe, sincere.
Se vorbeşte despre limite, dar în spatele celor ce ţin direct de tipul de comportament sexual în jurul căruia este ţesută cartea, este vorba de limitele impuse şi autoimpuse, despre negocierea sau încălcarea lor ca om, despre ceea ce defineşte la un moment dat, ca mai apoi să fie dat uitării. Ne schimbăm, renunţăm la noi, ne întoarcem la fărâma din noi rămasă nealteară, sau ne pierdem definitiv. Ne regăsim singuri echilibrul, sau avem nevoie de cineva să ne arate drumul către lumină.
În afara pulsului crescut la parcurgerea unor pasaje (în fine, asta dacă nu renunţi cumva de la început la carte), părerea mea este că subiectul adevărat al acestei cărţi este lupta omului cu obişnuiţa, depășirea propriilor limite din iubire şi sondarea capacităţii omului de a se schimba.

4 thoughts on “Opinie de cititor – Cincizeci de umbre ale lui Grey

  1. Iustina, bine ai revenit! 🙂 Vine vremea pentru lecturi susţinute.Lista mea e lungă pentru că şi lipsurile sînt pe măsură 😆 Văzusem recomandarea titlului de care vorbeşti pe un site, însă n-am considerat că este suficient de incitant încît să-l includ printre achiziţii. Nu sufăr de pudibonderie. Evident că am citit şi literatură erotică, asta pentru a avea o bază reală de discuţii. Uite, am să încerc şi „Fifty Shades…” .Comentăm după… 🙂

    1. Bine te-am găsit! Inca sunt departe, dar reusesc sa gasesc din cand in cand un wifi fuctional 🙂
      In cateva zile revin si cu o opinie legata de vol II.
      Salutari de pe meleagurile pline de maslini!

  2. Eu nu am vazut vreo ecranizare la fel de buna precum cartea. Poate pentru ca sunt mai degraba o devoratoare de carti, nu de filme. Can aud „ecranizare”, imi piere instantaneu cheful de a vedea filmul. Mai ales daca e vorba despre o ecranizare a unei carti pe care am citit-o deja.

    1. Într-adevăr, două ore de film, de imagini şi vorbe, nu pot cuprinde tot ceea ce este într-o carte, pentru că nu pot fi transmise trăirile sufleteşti şi complexitatea evenimentelor.
      Pentru mine însă, filmele au un mare avantaj, dacă le pot urmări cap-coadă: îmi lasă foarte puţin timp în care să îmi imaginez ce se va întâmpla în continuare. În schimb, când citesc o carte, fac eforturi mari ca să urmaresc firul povestirii, aşa cum l-a gândit autorul. Am tendinţa de a închide cartea şi a îmi imagina ce se va întâmpla. Apoi o redeschid, iar povestea merge mai departe, o reînchid, mai visez puţin şi tot aşa. Până la finalul cărţii, eu parcurg mai multe poveşti, una a autorul si multe lumi paralele ale mele. De aceea eu apreciez şi filmele – pentru că nu îmi lasă acest răgaz.

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!