Restricţionarea accessului neîngrădit la internet (mă refer la timp, calitate, cantitate, nu la conţinut) duce la îmbunătățirea calității vieții. Pierzi libertatea aparentă – cea însușită, dar nedobândită. Creație și efect a lumii moderne, mereu pe fugă, mereu în căutare de mai mult, ea duce în fapt la mutilarea valorilor. Când pierzi acest fel de libertate, abia atunci ți-o câştigi pe cea adevărată.
Aceste afirmații vi se vor părea ipocrite. Chiar sunt, ținând cont de tot contextul (de cât utilizez internetul, de evoluţia domeniului în care lucrez, de maniera în care accesez internetul) . Dar cu atât mai mult sunt dureros de adevărate şi trebuie recunoscute, acceptate, afirmate.
În ultimele săptamâni mi-a lipsit accesul decent la internet. Am cunoscut unul fragmentat, dar cu care am învățat să trăiesc. La început, sentimentul a fost de frustrare, apoi a venit un uşor sevraj care, odată calmat, a lăsat loc resemnării. Iar din resemnare s-a făcut mai mult loc pentru familie, pentru cărţi, pentru mișcare și pentru somn.
Nu putem, sau mai precis nu trebuie, să ne întoarcem la obiceiuri din alte timpuri. Nu trebuie să exagerăm când ne dorim viața simplă de altă dată. Dar trebuie neapărat să deschidem bine ochii și să nu ne lăsăm purtați de val. Să alegem cu discernământ dintre toate beneficiile lumii de azi. Unele dintre ele ar fi bine să nu fie utilizate la capacitate maximă. Să fie disponibile, da. Atât.
Mi-e teamă că există un fel de prag în care trebuie să punem în balanţă plăcerea de a citi blogurile unora dintre noi versus citirea unei cărţi. Îmi doresc să le pot menţine în echilibru. Se pare că pînă acum cartea a avut de pierdut, însă ciudat e că nu regret. Nu încă.
Cred că, pur şi simplu, trecem prin diverse etape. Parte din ele sunt etape care ţin direct de dezvoltarea noastră, de trecerea anilor peste noi, de ceea ce vrem din viaţă, de alegerile făcute până acum. Iar alte etape nu ţin direct de noi. Explozia internetului, a blogurilor, a fascinaţiei pe care o avem când descoperim oameni extraordinari, oameni cu suflet frumos… asta ne influenţează şi îi facem faţă cum credem mai potrivit.
Eu recunosc că am fost destul de enervată de faptul că puteam deschide feedly doar de pe telefon… dar in locul blogurilor de azi am avut timp de unul mai vechi… tipărit şi adunat frumos în „Exerciţiu de echilibru” (de Tudor Chirilă). Chiar îmi place…
Zîmbesc… Pe Tudor Chirilă îl citeam cîndva, cu mare plăcere, pe net…Nu ştiu de ce nu l-am mai căutat în ultimul an. Reţin un post, o ficţiune sensibilă…mi-a rămas o imagine construită în timpul lecturii… femeia cu rochie înflorată.
Eu l-am descoperit abia de curând… Îi ştiam muzica, îl văzusem pe scenă, dar nu ştiam cât de bine poate scrie…
Şi de la echilibru mă duc cu gândul la Equilibrium… şi cum a început filmul cu o carte salvată şi ascunsă pe sub haine…