final iulie, cu nori pe cer

Am ajuns deja în ultima zi a lunii. E încă iulie şi e târziu. Târziu, ca in orele târzii ale nopţii. Dar e târziu în an. Adică a trecut mai bine de jumătate şi restul promite să se scurgă la fel de repede. Nu ştiu de ce, dar parcă mă aşteptam la mai multe din acestă jumătate de an şi ceva. Multe au fost, poate chiar până la limita la care pot să le duc. Dar simt că lipseşte ceva din peisaj, parcă în tot acest interval de timp ar fi trebuit să se mai întâmple ceva… şi totuşi nu s-a întâmplat. E un sentiment pe care îl resimt destul de apăsător şi atunci eu nu pot trage decât o concluzie : e real. Dacă ar fi tehnic posibil aşa ceva… e un lucru greu de comentat sau argumentat – e SF pur. Îmi ridic privirea pe geam şi văd norii gri şi grei care anunţă o ploaie urâtă. Cod galben, portocaliu, cine ştie… ploaie, furtună, potop, bălţi, fulgere, oameni stropiţi de maşini mult prea grăbite şi şoferii lor nepăsători. Şi în acest gri bacovian găsesc explicaţia apăsării pe care o resimt. Mă mint pe faţă, îmi spun că am găsit adevărul căutat şi merg mai departe. Pasărea phoenix renaşte din foc, aşa se spune… o poveste frumoasă inventată cel mai probabil de un pesimist care vroia să devină optimist şi care a reuşit să inspire şi să ridice de la pământ mulţi oameni. O poveste de care să te legi în zilele când iţi vine să fugi rupând pămâmntul. O sursă de putere. O găselniţă de inspiraţie pentru viaţă. Un imbold în care mă regăsesc şi pe care am învăţat să îl folosesc.

Fiecare om este altfel. De la aspectul fizic, până la ultimul gând, pâna la ceea ce îl defineşte ca individ. De la evenimentele pe care le trăim împreună, dar le percem şi ne afectează în mod diferit, până la cele mai lăuntrice trăiri, pe care le păstrăm doar pentru noi. Ne naştem în medii diferite, în familii cu valori diferite. Ne şcolim mai mult sau mai puţin, şi nu de puţine ori se pierd pe drum oameni foarte capabili, pentru că presiunea financiară a zilei de mâine este mult prea mare. Avem noroc să moştenim gene bune, să avem o sănătate de fier, sau pornim direct cu probleme. Şi câte şi mai câte direferenţe… Un singur numitor comun : instinctul de supravieţuire. Instinctul care mă fascinează şi pe care sper să nu îl pierdem vreodată, ca specie. Instinctul care îi dă fiecăruia cheia spre mâine, spre mai bine, spre visarea care te ţine deasupra liniei de plutire. Dacă ar fi să încurajez ceva, dacă ar fi să mă apuc să dau sfaturi, aş zice, înainte de toate: Caută şi află care este motoraşul care te ţine in funcţiune, care te face să treci prin furtuni şi să mergi mai departe. Nu renunţa niciodată a crede în puterea ta. Crede în tine şi ascultă-ţi instinctul, este primul tău sfătuitor şi cel mai sincer. Învaţă cum să te asculţi şi fii întotdeauna sincer cu tine însuţi. Şi nu e nimic rău în a lua o pauză, din când în când.

spacer

2 comments on “final iulie, cu nori pe cer

  1. Tibi

    Frumos final – si ma refer atat la titlu, cat si la finalul textului. Ar fi bine sa tinem cu totii cont de aceste lucruri.

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!