jurnal

mă prezint. bine sau nu?

Trag adânc aer in piept, şi scot articolul dintre ciorne. A fost scris „la cald” şi aşa îl las, fără modificări… pentru că nimic nu s-a schimbat de acum câteva săptămâni până acum şi pentru ca viaţa reală are loc pur şi simplu, nu aşteaptă cosmetizări.

maprezintDacă este să vorbesc cu maximă sincerite despre ceva la care sunt cu adevarat varză, atunci o să fie despre cum nu ştiu să mă prezint.

După atâta şcolire în 4 ani de facultate şi încă 1 ½ de master, după vreo 200 de săptămâni de când trebuie să fiu un exemplu pentru copilul meu, după mai mult de 2500 ore lucrate in job-ul curent, nu sunt capabilă să scot trei vorbe legate când trebuie să mă prezint. In fine, trei vorbe care să îmi placă şi mie cum sună… Treaba asta trebuie corectată, nu-i aşa? Doar să mă prind cum să o fac…

Aşa că m-am hotărât că primul pas este să ma gândesc care îmi sunt impedimentele, ce pot schimba, Şi să mă asigur că data viitoare când va trebui să mă prezint, o să o fac ţinand cont de (cel puţin) ce voi scrie aici…

Dar înainte de a trece mai departe, vreau să lamuresc o treaba: nu voi publica acest articol ca să fac un fel de live-journal, nici ca să mă dau mare cu ce analizez eu aici, ci pentru că mă gândesc că sunt şi alţii ca mine. Dintre toţi cei care veţi citi, cei ca mine mă veţi întelege şi veti aplica poate una dintre tactici, sau poate veţi veni cu idei, iar cei care aveţi deja tupeul pe unde trebuie (adică prin vene), o să vă distraţi.

Cui ne prezentăm? Cunoastem oameni noi, care habar n-au cine suntem si trebuie să îsi facă o imagine corectă de la bun început. Pot fi prietenii unor prieteni, pot fi părinţii colegilor copiilor, pot fi rude îndepărtate, pot fi amici ai părinţilor, pot fi oamenii de la Resurse Umane într-un interviu de angajare, pot fi parteneri noi de afaceri, pot fi colegi din alte departamente, poate fi fata sau băiatul visurilor tale, pot fi viitorii socrii, pot fi vecinii din vila închiriată în vacanţă.

Unde ne prezentăm? E un mediu formal sau informal? La muncă sau în timpul liber? Depinde de asta viitorul meu la job?

Ne interesează sau nu să lăsam o impresie bună? Asta nu e o întrebare care să fie pusă. Pentru că trebuie mereu să ne pese. Şi mai ales pentru ca nu poţi sti dacă o să ai şansa să o iei de la capăt.

Chiar contează ce spui la început? Că doar te vor cunoaşte mai bine mai târziu. Nu e chiar aşa. Regula celor trei secunde e importantă. Prima impresie contează. Iar o impresie greşită se schimbă doar cu multă muncă din partea ta.

De ce nu merge treaba? Nu merge când începe cu trac. Trac de a vorbi în public, de a vorbi liber, de a fi în mijlocul atenţiei. Respiraţia se opreşte în loc şi cuvintele fug din cap.

Cum se rezolvă? În primul rând trebuie să îţi dai seama că în momentul acela tu eşti cel mai cel (sau cea mai cea), pentru e şansa ta să zici două vorbe bune despre tine. Tu ai marele avantaj că ştii totul despre tine (sau ce vrei să ştii :)), spre deosebire de cei cărora te adresezi. Pur şi simplu începe să spui ceva, pe urmă sunt şanse mari ca vorbele să curgă de la sine.  Pentru mine cel puţin, e greu startul.

Ce îţi dă bătai de cap? La mine, după trac, partea complicată este cu ce să spun, să nu fie nici prea mult, ca să nu îi plictisesc, şi nici prea puţin, ca să rămână cu un semn de întrebare.

Cum se rezolvă? Dacă e o întalnire de afaceri, sau în general ceva din sfera formală, atunci înseamnă că Ştii de întâlnire şi îţi poti pregăti dinainte o scurtă prezentare. Dacă e ceva ad-hoc, îţi poţi face rapid în cap o scurta recapitulare. Oricum, e bine să spui esenţialul, şi mai ales lucrurile care au legatură cu ceea ce te va lega de cei pe care îi cunoşti. Nu le spune chestii care nu îi privesc, pe care nu le-ar înţelege sau ar putea fi greşit interpretate.

Cand iese aiurea? Ei bine, da, ai scos porumbelul. Ai zis o prostie şi vrei s-o dregi.

Cum se rezolvă? Ţinând cont că în general gafele drese ies şi mai rău în evidenţă, aş merge pe principiul de a corecta mai târziu, nu imediat. Depinde, evident, şi despre ce e vorba, că tocmai spusesem că prima impresie contează şi poate nu este cazul sa laşi lucrurile în voia sorţii.

Ce mai este de ştiut? Multe, cu siguranţă. Nu îmi fac iluzii că aş fi putut prinde aici totul.

Cum se rezolvă? Învăţând din propriile greşeli, din alte altora, dar mai ales învăţând de la cei care ştiu să se prezinte. Unii sunt carismatici de la mama natură, alţii şi-au şlefuit acest meştesug de-a lungul anilor.

4 thoughts on “mă prezint. bine sau nu?

  1. Îţi apreciez sincer spiritul analitic. Foarte bine structurat şi analizat subiectul propus.
    Croşetez doar cîteva „înflorituri” pe structura pe care ai propus-o, bazîndu-mă pe experienţa subiectivă şi nu prea vastă, pe care am acumulat-o pînă acum:
    – tracul la cel mai înalt nivel se manifestă doar într-un singur caz, acela în care vorbele îţi decid soarta sau viitorul. Şi pentru asta, din păcate, nu sîntem întotdeauna pregătiţi.
    – simţul măsurii în declaraţii este direct proporţional cu bunul simţ al vorbitorului.
    – a nu se practica subevaluarea, e nocivă!
    – sinceritatea nu e o virtute în toate cazurile.
    Concluzie: de acord cu învăţarea din greşeli, pentru că încă nu s-a inventat o formulă 🙂

    1. Subevaluarea se datorează în general unei grile de valori ridicate. Dacă ar fi după mine, aş prefera să nu existe alte variante. Dar ştiu că e imposibil.

  2. Pentru mine e o adevarata corvoada sa ma prezint, mereu ma urmareste frica de a nu cadea in ridicol chiar daca de multe ori nu se intampla asta, dar pe moment nu pot sa realizez nimic.Detin un adevarat talent de a face din orice intalnire un motiv de angoasa.Regula nr 3 pe care ai prezentat-o mi se pare vitala.Cat despre tupeu, as cumpara si eu un kilogram pentru venele mele, daca s-ar putea 🙂

    1. Cred că trebuie să îi urmărim cu mai mare atenție pe cei care au un talent înnăscut pentru așa ceva. Poate, poate, se prinde ceva de noi 🙂

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!