când cauţi, găseşti

Ştiţi vorba cu „cere şi ţi se va da„? Tot cam în aceeaşi zonă s-ar situa şi „când cauţi, găseşti„. Dar să ştii ce cauţi. Sau să nu ştii, dar măcar să fii consecvent. Iţi mai trebuie un pic de noroc, poate şi o reţea de socializare şi nişte oameni ok pe acolo, care nu au facut vreo obsesie compulsiv-obsesivă din a pune poze sau distribui prostii, ci oameni care au priceput că suntem martori la crearea unui nou mod de comunicare. Din păcate pentru societate pe termen lung, reţelele astea de socializare, indiferent de nume, culoare, siglă, provenienţă străină sau încercări autohtone, au devenit şi un sistem de (non)educaţie în masă, lăudând non-valorile. Să trec peste oful ăsta, că nu despre asta vroiam să povestesc.

Întâmplarea a fost că am găsit pe FB un link catre INSTITUTUL DE GASTROENTEROLOGIE ŞI HEPATOLOGIE IAŞI, pagina cu eseuri. Mi-a plăcut ce am găsit aici, de aceea am vrut să vă spun şi vouă. Dar ce am găsit, mai exact? Sau ce am înţeles eu din ce am citit? Eu am găsit un alt unghi din care se poate vorbi despre un sistem de care ne lovim cu toţii, iar abordarea este una realistă, umană, una trăită. Vezi cum suntem, de fapt, de aceeaşi parte a baricadei. Nu te va face să te simţi mai sănătos, ci să înţelegi că nici lor, doctorilor, nu le place ceea ce se întâmplă. Încercaţi si alte eseuri de pe site-ul lor. Eu una ştiu că o să mai trec din când în când pe acolo.

actualizare: trebuie să citiţi articolul acesta, e genial, e radiografia românului.

spacer

One comment on “când cauţi, găseşti

  1. Pingback: Păstor peste turmă… | Drumul racului

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!