îngeri de nisip

photo by Chertkova Svetlana, via withnailrules.tumblr.com

M-am întins pe nisipul rece. Era dimineață devreme și soarele abia dădea să iasă de peste peretele înalt de stâncă. Nisipul era încă rece și nu mai era nimeni pe plajă. Am închis ochii și am visat. Zburam, și aripile mele se întindeau larg, și eu pluteam peste zări. Apoi rânduri de voal diafan m-au înconjurat și am dansat cu stelele. Nu le vedeam, dar le știam sus acolo. Ma luau de mână și mă prindeau în horă. Ne învârteam, ne învârteam, ne învârteam… Ușor amețită m-am așezat din nou pe nisipul rece și m-am învelit cu el. Eu l-am luat în brațe și el pe mine.

Soarele începuse să urce și nisipul se încălzea. Și pe măsura ce se încălzea, era mai rece cu mine. Un altfel de rece decât cel de mai devreme… acum era încălzit de soare, dar și din ce în ce mai distant. Își pierdu forma și alerga departe de mine. Am închis ochii și am încercat să prind în amintire clipa aceea pentru totdeauna…

Am simțit câțiva stropi de apă, apoi mai multi. Mult prea mulți! M-am ridicat brusc și m-am uitat în jur. Soarele ieșise de ceva timp de peste mare. Câțiva kilometri în orice direcție, nu se vedea niciun perete de stâncă. El se uita la mine cum sunt buimacă și râdea ușor. Dintre toți, el venise să mă acopere cu un cearșaf, se gândise că poate mi-e răcoare din cauza vântului rece, dar se apropiase atât de ușor, încât nici nu l-am simțit. Nu știu de cât timp mă privea dormind… I-am zâmbit și m-am hotărât să uit rapid de nisipul care mă părăsise cu câteva minute mai devreme. Avea sa fie o vară frumoasă… am știut din acea clipa și așa a fost.

spacer

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!