rânduri de gânduri

a fost cândva o barcă…

boat_on_beachA fost cândva o barcă… ce ducea cu ea povești mai departe. Cu fiecare drum făcut, cu fiecare milă parcursă, poveștile mergeau odată cu oamenii pe care îi purta. Poveștile înfloreau de fiecare dată când erau spuse. Uneori deveneau mai vesele, alteori mai triste. Uneori ajungeau să fie doar o frază, alteori îți trebuia o noapte întreagă să le asculți. Uneori erau păstrate neschimbate, alteori povestea se schimba cu totul. Cert este însă, că poveștile mergeau mai departe, purtate de pașii povestitorilor. Făceau ocolul Pământului, pentru ca mai apoi să se întoarcă de unde au plecat, mai frumoase, mai parfumate, mai profunde.

Ani și ani la rând barca asculta cu plăcere poveștile care se întorceau la ea și era mândră. Fiecare efort pe care îl făcuse în timpul furtunilor, când numai ea știa cum se luptase cu valurile, cu vânturile, cu șiroaiele de ploaie, doar ca să îi poarte cu grijă pe călători, toate eforturile căpătau un sens.

Anii au trecut și încet-încet lumea a uitat de ea. S-au suit rând pe rând în vapoare, mașini și păsări de metal. Într-o bună zi căpitanul ei a legat-o la mal de un stâlp și s-a dus să se odihnească la umbra unui copac. Era bătrân și el, și ca mulți alți căpitani înaintea lui și-a găsit odihna pe uscat… dar de data asta din urmă, el nu mai era însoțit de niciun tânăr care să învețe de la el… niciun nou căpitan nu se întrevedea la orizont. A privit tristă ani la rând răsărituri și apusuri, a ascultat vântul, a plâns cu ploaia, a dojenit valurile care îi mai ciupeau din când în când câte o bucata de lemn… până când a simțit și ea cum se duce, cum anii au ajuns-o din urmă și rămâne doar o amintire. Nisipul a avut grijă de ea, a fixat-o cât a putut de tare, dar nici el nu avea forțe prea mari, ca să lupte cu întinsul ocean. Poate chiar a ținut-o prea tare, altfel nu s-ar fi rupt în bucăți. Poate că dacă ar fi fost liberă, ar fi plecat într-o zi către alt țărm, dar ultimul ei căpitan o ținuse mult prea aproape de el. Și poate că, până la urmă, asta îi era soarta. Poate că dacă ar fi plecat, ar fi regretat că nu a ascultat ultimul cântec al căpitanului… Poate că există lucruri menite să se stingă, ușor-ușor…

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.