gura de cafea

gura de cafea – un gând pentru fiecare dimineață

treicafeleÎn fiecare zi am nevoie de prima gură de cafea. O beau neagră, cu lapte, cu frișcă, cu zahăr, cu miere, cu melasă, mai rar amară, fierbinte, frozito, la ibric, la filtru, sau poate instant. În toate felurile. Fără cafea sunt alt om. Unul încruntat și un pic nesuferit. Nu am vreun tipic, să beau cafeaua doar acasă sau doar la birou. O fac după cum simt și o beau acolo unde îmi este pe plac. Odată cu primele guri sorbite, o mulțime de idei și gânduri apar. De toate felurile. La o cafea online v-aș invita eu, dar nu o veți putea savura pe deplin. În schimb, gândurile le veți putea citi. Le veți aproba, dezaproba, mă veți place, mă veți urî, îmi veți răspunde sau veți tăcea mâlc.

O cafea care să vă facă discret cu ochiul și un gând aruncat în eter. Asta am de gând să fac în fiecare dimineață.

rectificare în prima duminică după start: ei bine, nu chiar în fiecare dimineață, ci doar în diminețile când vreau să spun ceva, altfel umplu site-ul de cafele 🙂

Tagged

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.