rânduri de gânduri

lucrurile se leagă

Vrem sau nu, lucrurile se leagă… bune, rele, vesele, triste, în goană sau pe îndelete, de toate. O înșiruire haotică de evenimente, nu-i așa că viața pare așa uneori? Dar nici că ar putea fi mai departe adevărul…

Toate sunt strâns legate, chiar dacă nu le vedem sensul de la bun început. Lucruri pe care nu ești în stare să le faci, pentru că într-o dimineață nu te-ai putut desprinde de pat, despre care afli mai târziu că a fost bine să nu le faci. Oameni de care nu reușești să te apropi, nici cât să te prezinți, ca mai apoi să îți pară bine că pașii te-au ținut departe de ei.

Există multe altele pentru care nu găsim (încă) explicații, pentru care ne considerăm nedreptățiți, lipsiți de noroc sau sabotați. Nu cumva toate acesta sunt cu câțiva pași înainte de a se așeza pe făgașul normal? Este doar o chestiune de timp până când și aici se va echilibra balanța și vom înțelege de ce ni se întâmplă. Pur și simplu nu a fost timpul lor, până azi. Poate nu va fi nici peste o săptămână sau chiar mai mult.

Evident, înainte de a continua orice discuție despre ce ne e bine și despre echilibru, despre lucruri care se leagă și care sunt în favoarea noastră, trebuie să excludem din start tragediile, accidentele și orice afectează direct viața celor din jurul nostru. Pentru că în nicio circumstanță nu se poate spune că moartea sau boala cuiva ne era necesară. Ok, în final chiar a avut un impact, ne-a făcut mai buni, mai umani, mai înțelegători, sau, dimpotrivă, ne-a asprit. Dar ceea ce ține de doamna cu securea-n spate nu face parte, din punctul meu de vedere, din lanțul lucrurilor care se leagă într-un fel sau altul pentru a ne fi bine mai târziu. Nu ar trebui să existe, dar viața ne rezervă și astfel de surprize. Dar nu e locul pentru întristare astăzi, ci pentru speranță.

Iubim, și suntem părăsiți. Sau părăsim când sunt iubiți. O luăm pe drumul cel lung și ajungem la destinație înaintea celui ce a plecat pe drumul cel scurt. Câștigăm concursuri la care participăm din întâmplare și pierdem exact când ne luptăm să câștigăm. Planificăm vacanțe și le petrecem sub nori gri și ploaie, iar când evadăm câteva ore soarele ne îmbrățișează cât pentru o vacanță. Să catalogam toate acestea drept ironii? Sau e felul vieții de a ne spune că încă nu e timpul, că nu e locul nostru, că mai avem puțin de așteptat sau de mers, că mai avem de învățat? Că trebuie să aflăm ce este răbdarea, că trebuie să credem cu adevărat în ceea ce ne dorim și să nu renunțăm? Că mai avem de făcut alte lucruri înainte? Că trebuie să ne însușim anumite deprinderi, că trebuie să mai întâlnim niște oameni care să ne ridice, că trebuie să fim noi înșine suport pentru alții?

Te uiți mai apoi în urmă și înțelegi ce s-a întâmplat, te bucuri că ‘tot răul a fost spre bine’, ești mulțumit de ce ai realizat în ultimul timp. Și așa mândru de tot ce ai făcut până acum, pleci în orice drum nou cu mai multă încredere în forțele proprii și în șansa ta. Știi că totul are un sens.

maci

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!