– Mi-e frica…
– Nu-ti fie!
– Vorbesti serios? Serios, serios? Si, ma rog, de ce te-as crede, cine esti tu sa-mi spui asta? Cine esti tu sa ma convingi?
– [se auzi un pufait de ras amar] Credeam ca stii…
– Am o banuiala… Dar cum sa stiu eu sigur? Cum stiu ca nu esti altul care te prefaci ca esti el?
[niciun raspuns]
– Pentru unul din „aia” nu ar avea chiar atata tupeu, sa se prefaca a fi el…
– Tu cine mai esti?
– Constiinta. Constiinta ta.
– [ha ha, rad isteric] Nu serios? Ca in Nemo? Pai aia nu era constiinta… Bine…, esti constiinta mea.
– Ingere, auzi, te cred! Te cred ca esti tu.
[tacere]
– Mai esti?
– Da, mai sunt… Sunt aici mereu. [zambetul se simti in aer]
– Deci ai grija de mine, de noi… Te rog!
– [zambi, din nou] Nu-ti mai face atatea griji! Sunt altii care chiar au motive sa isi faca griji… Si sa stii ca ei nu mai stau atata sa puna la indoiala rostul lumii….
[liniste. liniste de bine. de senin. de senin, desi ploua. ganduri bune. eu, inapoi eu]
Fragment dintr-un Dialog Imposibil.
Hmm. Când o să apară EL, bărbatul, cu cine o să semene mai mult? Cu un înger, cu un demon sau cu conștiința ta? 🙂
E sigur un Inger, o stiu sigur 🙂
Pentru ca imediat ca am uitat de teama, stand sa scriu aici o parte din gandurile mele (in fine, un pic metamorfozate), imediat dupa publicare a venit si vestea buna, care a inlaturat orice posibil gand negru! Tehnica de linistire, autoaplicata, functionala, pe o recomand cu incredere: cand incepi sa o iei razna si sa gandesti aiurea, fa-ti de lucru si ai incredere! Functioneaza 🙂