iluzii, pentru că ne plac. pentru că le mâncăm pe pâine. le cerem.
căutam ocazii să ne prefacem că alegem. pentru că există un sentiment aparte de satisfacție, de liber arbitru folosit. pentru că a alege din o sută de lucruri similare pare mai elevat decât a alege între două, complet diferite.
și uite-așa s-a dezvoltat comerțul, au înflorit reclamele și s-au creat tone de job-uri. o treabă bună, până la urmă, nu-i așa? am putea spune și asta.
dacă ne-am limita la obiecte, ar fi ok. problema e că ajungem să ne comportam la fel și în viața reală. alegem politicieni, alegem meserii, alegem orașe, alegem dulciuri… uneori, chiar diferite. dar de cele mai multe ori, e „aceeași Marie, altă pălărie”. dar trăim împăcați că am ales. iluzia alegerii, iluzia diversității.
Eu nu cred în iluzia asta. Doar pentru că alegi în concordanţă cu majoritatea nu se numeşte altfel, ci tot alegere. Problema e că nu ne deschidem ochii să vedem mulţimea de posibilităţi din jurul nostru + nu dedicăm timp pentru a analiza tot ce ni se serveşte.
da, ai punctat bine, exista o multime de posibilitati. asta e bine; daca am avea o singura varianta, daca nu am putea alege deloc, nu ar fi ok. dar lucrul care ma deranjeaza pe mine este diversitatea creata fortat, dedica exclusiv consumului (si mai ales pentru a genera vanzari), acea diversitate care il face pe client sa cumpere ceva ce nici nu avea nevoie doar pentru ca reuseste sa ii gaseasca punctul sensibil.
apoi, pentru alte lucruri… nici nu analizam suficient, fiind mereu pe fuga, dar nici nu ai cu adevar de unde alege, cercul posibilitatilor este de multe ori prea restrans. si oricat am vrea, exista limite pe care nu le putem depasi, si aici apar constrangerile si lipsa posibilitatii reale de a alege.