rânduri de gânduri

las în urmă omul

56c654d495c1797c108eddba39529d6d

las în urmă omul şi trăiesc aşa cum simt. mă transform şi devin ceea ce sunt. sunt mereu la fel, deşi par ca mă schimb în fiecare clipă.

serpentinele s-au transformat într-un drum drept, pentru următorul kilometru cel mult. maşina rulează cu viteză pe şosea. roţile se lipesc şi dezlipesc de mâzga depusă… şi cadenţa lor îmi dă avântul. mă desprind şi mă ridic.

sunt uliu. îmi întind aripile şi zbor, planând nebun deasupra şoselei. sunt panteră, neagră ca noaptea cu care mă confund. sunt lup, sunt haită în viteză. sunt cal în galop. alerg şi îmi simt fiecare muşchi întins la maxim, încordat, împingând, săltând, înaintând.

ritmul scade lent odată cu muzica. încerc să fiu un animăluţ şi să mă arunc în zăpada pufoasă, dar nu reuşesc. sunt în continuare mare, puternic, de temut, fără regrete. sunt vânător.

am intrat pe serpentine. blana mi se schimbă şi griul meu se confundă pe alocuri cu asfaltul… statura mai mică nu mă încurcă cu nimic… alerg cu viteză şi muşchii puternici îmi susţin mişcarea. simt aerul rece pătrunzându-mi în nâri.

azi sunt călător. pe locul din dreapta. admir tot ce pot admira de la nivelul scaunului meu. pentru ce nu pot vedea, simt şi visez cu ochii deschişi.

1 thought on “las în urmă omul

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!