Plec în vacanţă. Mă sui pe-o margine de zid şi mă uit în zare. Oameni mulţi, grăbiţi, trec pe strada plouată. Sunt cu ei, pas după pas. Pe fiecare dintre ei îi însoțesc de la un capăt la celălalt al străzii. Unul se duce la cămin, bucuros pentru examenul trecut cu bine. Unul merge acasă, grăbit; trebuie să se oprească la farmacie pentru a-i lua un medicament copilului bolnav. O fată blondă are ochii plânşi după iubitul care a părăsit-o. O alta e fericită; se întoarce de la prima întâlnire. Ce nu ştiu ele, e că la mijloc e acelaşi băiat. El intră pe stradă tăcut şi e cu gândul departe. O doamnă elegantă se opreşte în faţa unei vitrine luxoase; visează puţin, apoi merge spre casă. Un copil voios trage de-o acadea de parcă ar fi primul şi ultimul dulce din lume.
Eu stau aici şi îi insoţesc pe toţi. Pe fiecare în parte. Cu gândul, cu sufletul, cu o lacrimă, cu un zâmbet. Mi-am luat vacanţă de mine. Azi, aici, acum.
Atât. Mâine eu voi fi trecătorul. Vii mâine pe zid? Mi-ar face plăcere să ştiu că un prieten va merge alături de mine.
