mi-e dor de soare
dor de mine
și de tine
așa cum ne știam odată;
mi-e dor de ploaie
și mi-e sete
de apa rece de izvor;
mi-e dor de ce am fost cândva,
de cum râdeam cu poftă.
mă uit la poza ce-mi vorbește…
nu știu ce-aș putea să-i spun.
și în album la locul ei o pun.
© Iustina Dorobanțu, 2013