jurnal

timpul trece, timpul schimba

Timpul se scurge si noi ne schimbam odata cu el.

A trecut un an de la cea mai urata zi din viata mea de pana acum. Prima data (si multumesc lui Dumnezeu, singura de pana acum) cand am fost internata imprena cu fetita mea. A fost o zi urata, urmata de o noapte neagra, cu tot felul de ganduri. A fost mai urata decat orice a parut vreodata greu. Mai urata decat un cosmar repetat, mai urata decat prima restanta in facultate, mai urata decat o despartire, mai urata decat prima data cand am realizat ca am gresit la serviciu, mai urata decat zborul cu avionul, asa cum il resimt eu, si cu mult mai urata decat atunci cand ea a inghitit un cercel.

Chiar nu pot sa ma plang, nu am trecut prin incercari prea rele si toate necazurile si poverile au fost absolut decente. Dar atunci cand nesiguranta te inconjora, e urat. Ca parinte, se presupune, la nivel teoretic, ca stii totul despre copil, ca ii anticipezi raceala inainte sa se instaleze, ca te prinzi cand urmeaza sa cada din pat, ca ai idee ce temperatura are copilul inainte ca mercurul sa o indice. Ei bine, nu-i deloc asa. Chiar deloc. Acum serios, poate crede cineva ca telepatia e o treaba la indemana tuturor? Si daca ar fi, suntem toti cadre medicale sau specialisti in miscarea browniana a copiilor? Nu suntem, si de aici sute de motive sa trecem prin tot felul de peripetii si sperieturi. Iar in momentul in care te trezesti in mijlocul unei nebuloase, si nimeni nu iti spune nimic, iti imaginezi tot ce e mai rau, desi s-ar putea sa nu fie cazul.

Si aici voiam sa ajung… la lucrurile acelea care te cutemura, te scot din rutina si te trezesc. La faptul ca suntem imaturi in ciuda varstei, si ajungem sa constientizam cu adevarat care sunt adevaratele valori in urma unor experiente neplacute, atunci cand responsabilitatile trec din teoretic in practic, atunci cand greutatea lor e alta.

A trecut un an de cand am inceput sa ma schimb. Am invatat mai multe despre mine, despre oameni, despre compromisuri. Am invatat ca sunt singura responsabila pentru mine. Am invatat ca nu exista scuze adevarate, ci doar pereti in spatele carora ne ascundem. Am incercat sa aflu ce zic specialistii in wellbeing si parenting(ca, deh, nu ne mai ajung cuvintele in romana). Am incercat sa fiu eu insami sfatuitoare. Am aflat ca de-stressarea nu vine din a nu face nimic, ci din a face ce iti place, chiar daca te oboseste. Am acceptat ca exista stress si ca acesta dauneaza. Am inceput sa ma imprietenesc cu legumele si ma simt mai bine. Am luat tepe dar nu mi s-au mai parut atat de tragice.  Am pierdut si nu am regretat. Am arucat la gunoi vechituri fara sa mai simt ca mi se strange inima. Am plans la filme mai mult decat de obicei dar nu m-am mai jenat cu asta. Am dat follow, am dat subscribe si am descoperit ca e plin de oameni minunati, cu suflete mari, cu deschidere spre frumos, cu inimi blande, cu vointa, cu speranta, cu voie buna, cu bune intentii, sinceri. Am realizat ca nu ei au stat ascunsi pana acum, ci eu nu am avut ochi sa ii vad. Am aflat de la curs ca a fi introvertit nu e un defect, asa cum se straduieste societatea sa ne invete. Am inceput sa spun si sa scriu ce imi trece prin cap fara sa mai pun atate filtre de cenzura. Si sa sper ca exista undeva pe lume persoane care se bucura de ceea ce fac eu si ca pot aduce cateva zambete in plus sub soare. Am inceput sa sper si sa cred ca omenirea mai are o sansa.

Imi doresc sa fim invatati mai din timp cum sa gestionam talentul, regretele si relatiile cu cei din jur. Imi doresc sa intalnesc mai multa omenie si mai putina invidie. Imi pun dorinte, pentru ca de obicei sunt norocoasa. Si daca de-a lungul timpului am primit walkman-ul, ceasul sau biletul la concert, dupa ce le-am numit dorinte, poate ca am noroc si cu un alt tip de dorinte, care nu se pot masura, cantari sau plati. Strict pentru ziua mea de anul acesta, dorinta mea se cheama liniste. Liniste de zgomot obisnuit, liniste de aglomeratie, liniste de cerinte, liniste de viteza. Ciudata dorinta, o sa spuneti. Poate… cred insa ca linistea face loc. Loc petru ce? Nu stiu 🙂 asta e o surpriza rezervata de Sus pentru mine aici jos.

2 thoughts on “timpul trece, timpul schimba

  1. bine zis,din multitudinea de intamplari,ajunge una singura sa ne schimbe modul de a privi viata!!capul sus si sa iti traiasca fetita mare si frumoasa,iar daca are alaturi o mamica cu suflet frumos,sunt sigura ca si ea va si precum sufletul tau!!
    Imi place blogul tau!!La mai multe postari!!

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.