Spune „Te iubesc!“

Doua cuvinte care poarta in spate cate un suflet intreg. Doua cuvinte care, atunci cand le auzi, iti dau putere. Doua cuvinte care leaga oameni, doi cate doi.
Nu-ti fie teama sa le rostesti. Spune-i copilului tau cat il iubesti. Spune-i in fata, nu cand doarme. Spune-i direct „eu te iubesc”, nu ocoli prin „mama/tata/buni te iubeste”. Cand spui lucruri din suflet, vorbeste tu pentru tine, nu vorbi la persoana a treia, ca si cum nu ai fi acolo. Tocmai pentru ca esti prezent(a), vorbeste doar la persoana intai singular. Pana la urma, ii vorbesti unui omulet, nu e nevoie sa o iei pe ocolite. Ca si tine, puiul cel  mic are nevoie sa auda o declaratie de iubire, nu doar sa se simta iubit. Are nevoie de o relatie personala si directa cu tine.
Trebuie sa fiu sincera: nu e in totalitate ideea mea. Simteam ca nu stiu cum e mai potrivit. Propozițiile mele incepeau uneori cu „eu”, alte dati cu „mami”… Pana cand am ajuns la un curs… si acolo am fost incurajati sa vorbim direct cu copiii. Putin cate putin, mi-am schimbat modul de exprimare si rezultatele au inceput sa apara… sau cel putin asa percep eu relatia cu prichindica mea…
Nu va sfiiti sa spuneti „Te iubesc” si sa o spuneti de cat mai multe ori. Suntem toti oameni, mai mari sau mai mici, cu aceeasi nevoie vitala de iubire. Asa ca dati copilului vostru, cu sufletul deschis, toata iubirea din lume!

spacer

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!