Visare

Mă sting uşor în fiecare seară,
Ca pâlpâirea vagă din oglindă
A licuriciului pierdut prin casă…

În noapte visul mă-nconjoară
În mreje basmul mă cuprinde
Şi zbor, plutesc, prind aripi…

Vise stranii, ne-nţelese, îmi aleargă printre gene.
Cavalerii din poveste vin grăbiţi pe cai albaştri
Sub galop ce încovoaie roza pajişte de muze.

Fluturi zboară-ncoace, încolo,
Dau târcoale unei vrăbii albastrită de petale
Ce-mi vorbeşte-n versuri albe despre-o lume neştiută

Mă conduce şi-mi arată
Râuri mov, învolburate şi păduri roşii ca macul,
Mere coapte în ciorchine şi aripi prinse de gânduri,

O cascadă aurie care cântă în cădere,
Pui de vise cresc în joacă, la examen vin in măntii
Ca apoi să fugă-n lume, nopţile să ne rapească.

Când zorii dimineţii vin, încerc înc-un minut să rup,
Să iau realul din poveste, să duc povestea în real…
Mereu promit c-am să revin…

Pornesc acum în altă nebunie
Turbatul mers al lumii să-l înfrunt
Ridic oraşe, sparg canoane, mă lupt şi-nving
Şi pot orice… căci cavalerii mei veghează.

(c) Iustina Dorobantu  

spacer

3 comments on “Visare

  1. Pingback: Visare | Paşi prin viaţă

    1. Iustina

      e mini-poveste care sa ne mai rupa de realitate si rutina ei….

Lasă un răspuns pentru CARMEN Anulează răspunsul